Libia: SUA şi marile puteri occidentale cer „oprirea imediată” a luptelor

0
336

Statele Unite şi marile puteri ale Europei de Vest au cerut, sâmbătă, „oprirea imediată” a luptelor în Libia, unde forţele guvernamentale au lansat operaţiuni împotriva miliţiilor islamiste, în încercarea de a recuceri Tripoli şi Benghazi. Într-un comunicat comun, citat de AFP, Statele Unite, Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie avertizează că vor adopta „sancţiuni contra celor care ameninţă pacea, stabilitatea sau securitatea Libiei”. Cele cinci guverne, care s-au exprimat deja de mai multe ori cu privire la criza libiană, „au condamnat ferm violenţele ce au loc în Libia şi au cerut oprirea imediată a ostilităţilor”. De asemenea, Washingtonul, Parisul, Roma, Berlinul şi Londra „au condamnat crimele” grupului jihadist Ansar Asharia, considerat de SUA o „organizaţie teroristă”. „Lupta grea a Libiei pentru libertate (în 2011) este ameninţată dacă grupurile teroriste libiene şi internaţionale se folosesc de Libia ca de un refugiu”, mai subliniază occidentalii. Vineri, 23 de persoane au fost ucise la Benghazi, în estul Libiei, 4 dintre ele într-un atentat sinucigaş, în a treia zi a unei ofensive lansate de forţele proguvernamentale împotriva miliţiilor islamiste. Alte 8 persoane au murit sâmbătă, în noi confruntări armate. Benghazi este una dintre zonele cele mai tulburi ale Libiei, o ţară aflată în haos şi unde miliţiile înarmate fac legea de la răsturnarea lui Muammar Gaddafi, după opt luni de conflict în 2011. La rândul său, Organizaţia Naţiunilor Unite a propus un armistiţiu umanitar în vestul Libiei, informează AFP. Misiunea ONU în Libia „propune încetarea operaţiunilor militare în regiunile Kekla şi al-Kalaa, din vestul Libiei, timp de cel puţin patru zile (…) pentru a facilita transportarea ajutorului umanitar”, se arată într-un comunicat.