Dolj: Peste 100 de pietoni sancţionaţi de poliţiştii de la Rutieră

0
388
rutieraMarţi, 19.09 a.c., în conformitate cu prevederile dispoziţiilor interne pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, efective de poliţie din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova, formaţiunilor rutiere din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, secţiilor de poliţie urbane şi rurale, au acţionat pentru combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni. La acţiune au luat parte 93 de poliţişti,  din care 31 de poliţie rutieră, care au aplicat în total 110  sancţiuni contravenţionale,  toate pentru pietoni care au comis abateri, din care 79 de sancţiuni  pentru traversare neregulamentară; iar 31 de sancţiuni aplicate pietonilor pentru deplasare neregulamentară pe partea carosabilă, după cum anunţă IPJ Dolj.