Dolj: Nouă sirieni care au încercat să intre ilegal în ţară prinşi de poliţiştii de frontieră doljeni

0
424

fronti* Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Piscu Vechi, judeţul Dolj, au depistat nouă cetăţeni sirieni care au încercat să intre ilegal în ţară, ajutaţi de un cetăţean bulgar, care i-a trecut fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune cu motor.

* Persoanele în cauză, care au plătit unui cetăţean de origine arabă suma de 8.000 de dolari de persoană pentru a-i ajuta să ajungă în Germania, au fost predate autorităţilor de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În data de 19.09.2017, ora 00.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Piscu Vechi, judeţul Dolj, au observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, 10 persoane care se deplasau dinspre fluviul Dunărea spre digul de protecţie. Imediat, o patrulă din cadrul aceluiaşi sector a acţionat pentru reţinerea persoanelor, fiind efectuate somaţiile verbale legale. Astfel, au fost reţinute 9 persoane (4 bărbaţi, 4 femei şi 1 minor) care nu vorbeau limba română şi nu aveau documente de identitate asupra lor. Una dintre persoane nu s-a supus somaţiilor legale, fugind către o zonă împădurită din apropiere şi fiind reţinută câteva ore mai târziu cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat. Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele nouă persoane reţinute iniţial sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 10 şi 62 de ani, iar cea de-a zecea persoană este cetăţeanul bulgar Petar A., în vârstă de 40 ani. Cetăţenii sirieni au declarat că au plătit unui cetăţean de origine arabă, pe care l-au cunoscut în Istanbul – Turcia în urmă cu aproximativ o lună, suma de 8.000 de dolari de persoană pentru a ajunge în Germania. Până la frontiera cu Bulgaria, aceştia au călătorit cu un microbuz, de unde au fost preluaţi şi trecuţi fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune cu motor, de către două persoane, iar de la malul românesc au fost preluaţi de către cetăţeanul bulgar Petar A., care urma să îi ajute să meargă mai departe. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii sirieni şi de complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cetăţeanul bulgar, iar cetăţenii străini au fost predaţi, conform protocolului româno – bulgar, Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi identificării tuturor persoanelor implicate, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, comisar Dănuţ Rudăreanu.