La 20 iulie este prăznuit Sf. Proroc Ilie, singurul sfânt din Vechiul Testament care are sărbătoare în calendarul ortodox. A trăit cu peste 800 de ani î. Hr., în cetatea Tesve a Galaadului, de aceea i se şi spune Tesviteanul. Când zilele i s-au sfârşit, aflăm din Sf. Scriptură că un car cu cai de foc l-a ridicat în vifor la cer. Iar la sfârşitul veacurilor Sf. Ilie va veni iarăşi pe pământ, acesta fiind unul din semnele ce vor precede a doua venire a Domnului.
Istoria biblică ne spune că pe cât de mare a fost slava regelui Solomon, pe atât de ruşinoasă i-a fost căderea. Bogăţia l-a dus la desfrâu, închinare la idoli şi prin impozite mari a îngreunat soarta poporului până la disperare. După o domnie de 40 de ani, la tron i-a urmat fiul său, Roboam. Zece neamuri îi cer acestuia anularea taxelor impuse de Solomon. Şi fiindcă cererea lor a fost “soluţionată” prin înmulţirea impozitelor, se desprind de dinastia legală, îşi aleg un alt rege şi astfel se produce marea schismă naţională, formându-se regatul de nord – Israel, cu capitala la Samaria şi cel de sud – Iuda, cu capitala la Ierusalim. În Regatul de Nord, regii s-au succedat după legea celui mai tare sau a celui mai viclean. Au existat nouă dinastii, care au ocupat tronul fie prin complot, fie prin măcelărirea dinastiei anterioare. Istoria Regatului de Nord este plină de fapte urâte săvârşite atât de regii lui, cât şi de locuitori, care s-au înstrăinat total de fraţii lor din sud. Profeţii trimişi în acest ţinut, Osea, Amos, Ilie şi Elisei, au fost dovada că poporul ales, chiar divizat politic şi religios, rămâne totuşi cel mai iubit de Dumnezeu.
“…Se aude vuiet de ploaie!”
În vremea prorocului Ilie, peste Israel, în Samaria, domnea regele Ahab şi împreună cu el domneau viciul şi corupţia. Mai-marii poporului asupreau pe cei sărmani, preoţii nu erau nici ei mai presus, iar idolatria ajunsese demult la rang de religie oficială. În special adorarea zeului Baal, în cinstea căruia femei şi bărbaţi deopotrivă practicau prostituţia rituală şi alte orgii. Aşa stând lucrurile, Ilie a mers la curtea lui Ahab şi l-a certat cu asprime. Dar, văzând că regele nu poate fi adus pe calea cea bună, a prevestit trei ani şi jumătate de secetă în Israel, ca pedeapsă dumnezeiască: “Viu este Domnul căruia îi stau înainte, că nu se va pogorî ploaie, nici rouă pe pământ decât prin cuvintele gurii mele!” Şi cerul s-a închis, norii s-au pecetluit, apele au secat şi toate de pe faţa pământului s-au uscat. În al treilea an, în Samaria era foamete mare. Dumnezeu, ne spune Scriptura, îl trimite pe proorocul Său să se arate regelui, şi El va da ploaie pe pământ. Când îl văzu pe Ilie, Ahab îi zise: “Tu eşti cel ce superi pe Israel?”. “Nu eu, ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali”, îi zise Ilie, şi-i ceru să adune tot Israelul în muntele Carmel, împreună cu toţi proorocii lui Baal. Apoi ceru doi junci, din care ei să-şi aleagă unul, să-l facă bucăţi, să-l pună pe lemne, dar foc să nu aprindă. După ce va face şi el la fel cu celălalt, ei să cheme numele dumnezeului lor, iar el va chema numele Dumnezeului lui. Şi cel care va răspunde cu foc, acela este Dumnezeu. Proorocii lui Baal au pregătit jertfa lor şi s-au pus pe strigat. Şi au strigat de dimineaţă până la amiaz’, dar răspuns n-au primit. “Strigaţi mai tare, că doar e dumnezeu! Poate este în călătorie sau poate doarme, strigaţi tare să se trezească!”, râdea Ilie de ei. Şi iar au început baalii să strige şi să se înţepe cu săbiile până curgea sânge, dar… degeaba. “Daţi-vă acum la o parte să-mi săvârşesc şi eu jertfa mea!”, le-a zis Ilie. A aşezat lemnele pe jertfelnic, a tăiat juncul bucăţi şi a turnat patru cofe cu apă peste ele, o dată, de două, de trei ori, încât şanţul se umpluse de apă. Apoi a strigat către cer: “Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi eu sunt slujitorul Tău!” Şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit tot: juncul, lemnele, pietrele, ţărâna şi toată apa din şanţ, iar poporul a căzut cu faţa la pământ zicând: “Domnul este Dumnezeu!” Baalii au fost prinşi, duşi la pârâul Chişon şi junghiaţi acolo. Întorcându-se către Ahab, Ilie îi zise: “Du-te de mănâncă şi bea, că se aude vuiet de ploaie!” În timp ce regele se ospăta, Ilie, din vârful Carmelului, îi dă de ştire prin ucenicul său: “Înhamă şi fugi, ca să nu te apuce ploaia!” Şi cerul s-a întunecat de nori şi s-au pornit vijelie şi ploaie mare.
