Primul perete mulat la parcarea subterană

1
623

Lucrările de pe platoul TNC avansează destul de bine. Muncitorii de la Mitliv se pregăteau ieri să înceapă turnarea primului perete mulat care va forma incinta viitoarei parcări subterane. Constructorii susțin că această etapă este cea mai dificilă parte a execuției, dar că nu vor fi probleme întruct au suficientă experiență, tot ei amenajând și pasajul subteran de sub strada „Arieș”.

Fostul spațiu verde de pe platoul TNC arată acum ca un șantier adevărat. Tot ceea ce a însemnat vegetație, copacii și gardul viu, au fost îndepărtate, odată cu toate dalele de ciment și pavelele care existau aici. Terenul a fost și el excavat, din loc în loc fiind mormane de pământ. ”Suntem pregătiți cu tot ce ne trebuie pentru ca mâine (n.r. – astăzi) să turnăm primul perete mulat. Avem utilajele necesare și vom începe să ridicăm propriu-zis incinta parcării”, a precizat, ieri, Marin Turluc, dirigintele de șantier din partea Mitliv Craiova, firma care a câștigat această lucrare.

Construcția începe dinspre strada „Romul”

Primul perete mulat, din cei foarte mulți pe care îi va avea parcarea subterană, va fi ridicat în partea dinspre strada „Romul”, în preajma blocurilor. Constructorii au ales să pornească lucrarea din acest punct întrucât această latură nu necesită lucrări complexe, porțile de acces în parcare fiind proiectate în alte două zone, și anume dinspre Calea București și Universitate. „Peretele acesta, fiind primul, trebuie să fie montat cu grijă. Trebuie să îi asigurăm o protecție foarte bună și, de aceea, am hotărât că este mai bine să se înceapă chiar cu el. Dar nu vor fi probleme pentru că noi avem experiență”, a mai spus dirigintele de șantier.

Se lucrează cu utilaje speciale

Execuția este dificilă întrucât, ca și la pasajul subteran, este vorba de intervenții la mare adâncime. În cazul parcării, fiind vorba de o adâncime maximă de 25 de metri, Mitliv apelează la patru utilaje de tip Kelly care asigură atât săpătura, cât și stabilizarea terenului prin injectarea unei substanțe în sol. „Avem toate utilajele de care avem nevoie, ne-a venit și bentonita, substanța pe care o vom folosi pentru protecția construcției”, a mai declarat Turluc. După stabilizarea terenului cu bentonită, constructorii vor monta cofrajul și vor turna peretele mulat, proiectanții stabilind ca aceasta să fie turnat pe loc, și nu realizat prin asamblarea de pereți prefabricați.

Rețelele de utilități sunt deviate

O problemă sunt însă rețelele de utilități, care trec și prin această zonă și care trebuie acun deviate. Concomitent cu spăturile la primul perete, se fac și reconfigurarea conductelor de apă și canalizare care alimentează blocurile din jur. „Tot pe acest amplasament se află și un cablu de energie electrică pe care trebuie să îl îngropăm în subsol tot acum”, a menționat dirigintele de șantier. Pentru că parcarea va fi iluminată și va fi dotată cu prize electrice pentru mașinile care se alimentează electric, se asigură acum și sursa de electricitate, aici urmând să fie montat un transformator care va fi folosit în acest scop.

O investiție de 11 milioane de euro

Parcarea subterană a Craiovei trebuie să fie terminată într-un an și jumătate, când vor fi puse la dispoziție 619 locuri de parcare, dispuse pe două paliere. Dintre acestea, 586 de locuri vor fi destinate pentru parcarea autoturismelor și 33 pentru parcarea motocicletelor. În incinta acestei parcări se vor găsi și prize electrice pentru a alimentarea concomitentă a 240 de mașini care se deplasează cu ajutorul acumulatorilor electrici. Lucrarea se ridică la valoarea de 48,8 milioane de lei, echivalentul a 11 milioane de euro, suma provenind în totalitate din fonduri europene. După finalizare, Primăria Craiova va decide dacă această parcare va fi cu plată sau nu.

1 COMENTARIU

Comments are closed.