E vremea lui, ştiam asta că, imediat după solstiţiu, grâul se coace. Culoarea lui galbenă, un galben cald, solar şi triumfalist anunţa vestea, dar şi sentimentul unei mari bogăţii. Pe toată întinderea Doljului, de când ne ştim, spre sfârşitul lui iunie, grâul –marele temei de bucurie al verii- atinge superba forţă şi frumuseţe. Spic greu, talie ridicată. De la o zare la alta unduieşte în calea combinelor performante, care sunt la maxima lor folosire. Parcă în nici o vară, din toate pe care le-am trăit în anii din urmă, producţiile n-au fost atât de generoase. La Cerealcom Segarcea se vorbeşte de 7-8 tone la hectar, la Galicea Mare bordul combinelor intrate în lan indică 8 tone la hectar, la Moţăţei 7 tone ş.a.m.d.. Veştile de care luăm cunoştinţă şi prin intermediul reţelelor de socializare, dar şi din datele statistice ale Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, sunt tonice. Sub un soare fierbinte, dogoritor, nu se pregetă, din zorii zilei până seara târziu. Contra cronometru. Pentru a nu se pierde nimic din recoltă. Dacă vreţi să ştiţi ce e vraja, nu rămâneţi străini de strânsul grâului, care în lumina zilei străluceşte ireal, anunţându-ne că vom avea pâine îndestulată şi tot ce ştim. Multe obiceiuri tradiţionale se diluează, dacă nu şi dispar. Fermierii utilizează deja tehnologii digitale, echipamente GPS. Aici în câmpia Doljului farmecul unei veri robuste atârnă de dulceaţa lubeniţelor şi pepenilor galbeni, de mirosul grâului copt şi al pelinului crud.
