Craioveni arestaţi pentru o evaziune de 450.000 lei

0
364

Doi craioveni, administratori de societăţi comerciale, au fost arestaţi preventiv pe 30 de zile în baza mandatelor emise ieri după-amiază pe numele lor de Tribunalul Dolj pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia. Cei doi, o femeie şi un bărbat, sunt acuzaţi că au creat un prejudiciu de aproape 450.000 lei bugetului de stat prin activitatea infracţională.

Craiovenii Ion Hârţa, de 32 de ani, şi Narcisa Cioabă, de 30 de ani, au ajuns în arestul IPJ Dolj luni, 18 aprilie a.c., pe baza ordonanţelor de reţinere pentru 24 de ore emise pe numele lor de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Dolj, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia.

Potrivit IPJ Dolj, din cercetările poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Ion Hârţa, de 32 de ani, şi Narcisa Cioabă, 30 de ani, ambii din Craiova, au creat un circuit economic fraudulos în care au implicat două societăţi comerciale (Catarexton şi Birnef) controlate de cei doi, înregistrând în evidenţa contabilă şi declarând organelor fiscale operaţiuni fictive de achiziţii de deşeuri metalice şi lingouri, de la firme „fantomă” sau care nu au confirmat relaţiile comerciale, având în fapt alt obiect de activitate. Ulterior controlului fiscal efectuat la una dintre societăţile comerciale, aceasta a intrat în procedura de insolvenţă, însă suspecţii şi-au continuat activitatea infracţională în numele celeilalte societăţi comerciale după acelaşi tipar infracţional.

„Prin activitatea infracţională, desfăşurată în perioada septembrie 2013 – decembrie 2015, cei doi suspecţi au creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de aproape 450.000 lei. Cei doi craioveni au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar apoi instanţei de judecată, care le-a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.