Amenzi pentru firmele care execută lucrări în zona drumurilor fără respectarea semnalizării

0
269

Conform IPJ Dolj, în cursul zilei de luni, 18 aprilie a.c., poliţiştii rutieri doljeni au organizat o acţiune, pe principalele drumuri din judeţ, pentru verificarea viabilităţii drumului, a semnalizării rutiere temporare a lucrărilor executate în zona drumului public, precum şi pentru verificarea respectării de constructori a condiţiilor impuse de poliţiştii rutieri prin avizele de execuţie a lucrărilor.

În cadrul acţiunii, oamenii legii au verificat 11 lucrări executate în zona drumului public din judeţul Dolj, iar în urma neregulilor constatate poliţiştii rutieri au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 11.000 lei. Dintre acestea, 5 sancţiuni au fost aplicate antreprenorilor pentru diverse nereguli constatate de oamenii legii.

Astfel, în Craiova, firma Delta, care efectuează lucrări de întreţinere pe bulevardul Carol I, a fost sancţionată contravenţional de poliţiştii rutieri cu amendă în cuantum de 4.200 lei, întrucât nu a respectat semnalizarea rutieră temporară avizată pentru lucrările efectuate, punând în pericol siguranţa participanţilor la trafic, după cum a mai precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.