O zi obişnuită prin Craiova

0
525

Iarnă, zăpadă, frig, îmbulzeală în autobuze, nervi exteriorizaţi pe trotuare. Ici-colo, câte o pisică hrănită la colţul blocului, cu strachina îngheţată. Tineri elevi, unii foarte zgomotoşi, cu alese cuvinte ale argoului, fac paradă de entuziasmul vieţii de adolescent. Sute de telefonoane mobile privite de la mică distanţă de posesorii lor. Unii vremelnici, pentru că după ce le sunt sustrase din mijloacele de transport în comun, alţii se grăbesc să le „mărite”. Haine ponosite, feţe triste şi obraji nebărbieriţi. În curtea AJOFM Craiova, alte sute de persoane lasă să se vadă că România chiar este ruptă în două. Pe străzi gonesc bolizi impetuoşi, în baruri se cheltuie de căciulă poate cât valoarea unui bon valoric de hrană alocat angajatului din construcţii. Ultimele crime comise de adolescenţi în Craiova vin să întregească tabloul decăderii educaţionale în care suntem prinşi de ceva vreme.

craiova (1)Ne-am obişnuit să vedem lumea prin ochii autorităţilor. O lume aşezată, calmă, dimensionată în cifre şi statistici seci, ce ne pun la conservare cugetul şi ne aruncă într-o conformare, parcă soră cu beţia. Craiova, acum în plină iarnă, este la fel. Poate mai rece ca altadată, din cauza gerului ce nu ne dă pace. Începând cu primele ore ale dimineţii, prin cartiere, destul de rar, vedem câte un bec aprins pe la bucătărie, semn că, cei din tura întâi, fericiţii care mai au de lucru, şi-au pus cafeaua la încălzit. Asta pe la ora 5.30 către 6.00. Oraşul este încă amorţit. Semafoarele abia sunt transferate de pe galben intermitent, pe culorile clasice. Sporadic, prin staţiile de tramvai, zgribuliţi de frig, 3-4 craioveni aşteaptă, precum pinguinii, să vină „zburătorul” de la vest la est. Nu pentru a merge pe vreo platformă industrială, ci în second-hand-urile şi mall-urile ce au luat locul sectorului productiv.

Forfota începe, cu cei mici, pe la ora 8.00

          Cum mai toate instituţiile de învăţământ din centrul Craiovei încep orele de curs de la 8.30 – cei din clasele I-IV – iar liceeni de la 7.30, cum este cazul Colegiului Naţional „Carol I”, ambuteiajele se formează încă de la acest interval. Uneori, poliţiştii locali ridică spre cer sunetele produse de fluierele din dotare, alteori este o muţenie de câmpie înzăpezită. Noroc cu nervii şoferilor, că monotomia este spartă cu o cadenţă de invidiat.

          Locurile de parcare, după ora 8.15, ajung o ţintă pentru sute şi sute de conducători auto. Mai nou, de fapt, de câteva luni încoace, prin parcarea de la Mercur şi pe străzile din apropiere şi-a făcut apariţia un băiat binevoitor, ce îndrumă spre locurile eliberate între timp. Pentru munca sa, solicitantă la capitolele tactil şi vizual, puştanul înjghebează, zilnic, bani frumoşi. Nu are concurenţă şi nu se teme că jobul său poate fi pus în pericol de vreun fârtat.

          Şi, dacă e 8.30 dimineaţă, este şi coadă la patiserii. Cu geamurile exterioare aburinde, cu platourile pline ochi de tot felul de produse, craiovenii se încolonează disciplinaţi şi aşteaptă să le fie preluată comanda.

Din faţa Secţiei de poliţie urcă primi şuţi

craiova (2)Timpul trece. Prea puţină căldură de la natură, încât să topească din lipsa de simţ civic ce ne caracterizează. Kilometri întregi de trotuare rămân, pe mai departe, până la primăvară dacă gerul va fi darnic, acoperite cu gheaţă. O psihologie greu de înţeles, de parcă din blocul fiecăruia dintre noi nu ar cobor spre şcoală şi copiii noştri, spre serviciu şi soţiile noastre, spre pieţe – părinţii şi bunicii noştri.

          Că tot vorbim de căldură, pe la ora 12.00, când este vârful de sarcină în transportul în comun al RAT Craiova, îşi fac apariţia şi „lucrătorii de serviciu” ai buzunarelor şi genţilor. Ironia este aproape inimaginabilă: din staţia RAT, situată la Facultatea de Agronomie şi la câţiva paşi de secţiile de poliţie de pe str. Libertăţii, urcă în „Solaris-ul” polonez primii doi hoţi de buzunare. Normal, urcă ultimii. Chiar îi ajută pe sărmani. Ce ţi-e şi cu bunătatea asta! În staţia de la Spitalul 1, mai urcă un şuţ. Înalt, cu privire rece, trecută atent peste capetele „victimelor” de amiază. Când credeai că se pune stop afluxului de hoţi de buzunare, hop, în staţia de la Confecţii, din cartierul 1 Mai, mai urcă încă un individ. Aceeaşi tipologie comportamentală. Murim de grija altora pe la televizor, ne dăm cu fundul de pământ pentru drepturile „încălcate” al politicienilor; dar pe noi cine ne mai apără domnilor?  Cunoaştem justificările: e greu de dovedit un furt din mijloacele de transport public, trebuie organizat flagrant, trebuie martori care să-i menţină declaraţiile în proces, etc! Şi totuşi, jenant! Dacă nu chiar putem vorbi de o pasivitate soră cu complicitatea!

Din sărăcie, ca din prostie… imposibil de ieşit

craiovaPe la ora prânzului, în curtea AJOFM Craiova, sute de persoane aşteptau, la rând, să le fie vizate carnetele. Oameni din mediul rural, majoritatea. Robuşti, ridaţi de soare, vânt, ploi şi frig. Mai puţin zgomotoşi. Îmbrăcaţi în culori la fel de reci, terne. Faţă în faţă cu funcţionarii statului, parcă ne şi imaginăm ce sentimente încearcă doljenii din comune. Strategiile de ridicare a nivelului de trai din mediul rural s-au dovedit un fiasco total. Poate că nimeni nu avea vreo grijă serioasă în a le oferi bunăstare celor din sate. Votul era şi este cel mai important.

Grupuri de tineri elevi străbat oraşul de la un capăt la altul. Despre potenţialul educaţional al unora dintre ei vorbesc propriile înfăţişări şi onomatopee, mai mult răcnite decât spuse. Să nu fim înţeleşi greşit:  răposatul Florin Pitiş avea părul lung, dar în cutia sa craniană, materia cenuşie lucrase cu spor dând României un regizor, traducător, actor şi interpret de excepţie.

Despre şcoala doljeană ar fi multe de spus. Produsul ei vizibil, cel majoritar, că nu facem istoria ţării doar cu câteva vârfuri, ce oricum nu mai rămân în ţară şi aleg state cu vocaţie pentru profesionalism, eşuează în mediocritate, ca să nu spunem prostie crasă. De aici şi violenţa fără limite ce a lovit Craiova în ultimele săptămâni. Luăm totul ca pe o corvoadă. Şi la serviciu şi în relaţiile interumane. Lipseşte empatia, care poate că vine dintr-o cunoaştere profundă a vieţii şi lumii în general. Cunoaştere ce nu se dobândeşte prin consum de droguri, alcool, acces facil la sălile de jocuri de noroc şi anturaje dubioase. Autoritatea profesorilor, de multe ori, merge spre zero. Mai nou s-a ajuns la negocierea notelor, elevii târguindu-se ca la piaţă cu profesorii. Viitorul nostru e dat pe repede înainte!