Havel, primul preşedinte al Cehiei, a murit

0
361
Vaclav Havel

Primul preşedinte al Cehiei, dramaturgul disident Vaclav Havel, a murit ieri dimineaţă, la Praga, anunţă presa cehă. El avea 75 de ani. Artizan al „Revoluţiei de catifea” anticomuniste din 1989 şi preşedinte al Cehoslovaciei, apoi al Cehiei, din 1989 până în 2003, el a murit în somn, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt, Sabina Tancevova. O pneumonie tratată necorespunzător în închisoare, la începutul anilor ’80, şi un cancer pulmonar, i-au creat numeroase probleme de sănătate. Fumător înrăit, Havel  a fost operat, în decembrie 1996, de cancer la plămânul drept. În afară de o bronşită cronică, el avea frecvent probleme cardiace. În 1998, a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, când a fost supus, în ultimă instanţă, unei intervenţii chirurgicale în Austria, în urma unei perforări a intestinului, apoi în august, din cauza unei crize cardiace. În ianuarie 2009 el a petrecut două săptămâni la terapie intensivă la Praga, pentru o inflamaţie pulmonară, iar în mai 2010 a fost spitalizat în SUA, din cauza unor probleme cardiace.

Fiul unor capitalişti bogaţi, are de suferit de pe urma comunismului încă din adolescenţă. Nu îi este permis să facă studii universitare, aşa că merge la cursuri de seral. La vârsta de 15 ani îşi descoperă pasiunea pentru poezie. Scrierile sale sunt influenţate de Kafka, chiar dacă operele acestuia erau interzise în acea vreme, informează Wikipedia. După lovitura de stat organizată şi condusă de Moscova (1948), familia sa îşi pierde proprietăţile şi este considerată pro-Germană şi că a colaborat cu ocupantul, iar lui Havel i se ridică tot felul de obstacole, dar face cursuri de liceu la seral şi intră la Univesitatea Tehnică Cehă (1957).