„Finanţarea libiană” – o temă de campanie – primară –  care perturbă protagoniştii!

0
55

FranceLa ultima dezbatere, pe platoul France 2, au fost aliniaţi Nicolas Sarkozy, Francois Fillon, Alain Juppe, N. K. M. (Nathalie Kosciusko Morizet), Bruno Le Marie, Jean Francois Cope, Jean Frederic Poisson, în cadrul celei de a treia dezbateri, premergătoare alegerilor primare ale dreptei şi centrului, pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Se afirmă, în temeiul a două sondaje – Opinion Way pentru „Le Point” şi Elbabe pentru BEMTV – realizate după emisiune, că o bună impresie, dacă nu cea mai bună, a făcut-o Francois Fillon, talonat de Alain Juppe, aceştia fiind urmaţi de Nicolas Sarkozy, ei fiind şi favoriţii scrutinului. Numai că toţi trei sunt, mai puţin sau mai mult tuşaţi, de ceea ce s-a numit „finanţarea libiană”, o dezbatere readusă în actualitate de MediaPart, după ce un martor, Ziad Takieddine, a declarat în faţa judecătorului că între  2006 şi 2007 a livrat trei valize cu bani (5 milioane euro) lui „Guent şi Sarkozy”, pentru finanţarea campaniei electorale din 2007. „Ciorba” nu e nouă, e doar reîncălzită. În 2011, la căderea lui Gaddafi, Nicolas Sarkozy era preşedintele Republicii, Francois Fillon – premier, iar Alain Juppe – ministru de externe. Confesiunea explozivă a lui Ziad Takieddine a fost considerată „manipulare grosieră”, „o manevră dezgustătoare de interferare în alegerile primare ale dreptei şi centrului”. Ancheta încredinţată în 2013 judecătorilor Serge Tournaire şi Ande Buresi, după audierea de martori, nu exclude o posibilă finanţare ocultă, dar nici o probă consistentă, care să „stea în picioare”, nu a fost adusă, în afara unei agende a unui fost ministru libian al petrolului, Chouki Ghanem, care menţiona mai multe vărsăminte, până la suma de 6,5 milioane euro, şi un martor cheie găsit în Dunăre, la Viena, la 23 aprilie 2012, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, oficial mort de o criză cardiacă. Fostul director de cabinet al lui Muammar Gaddafi, Bakir Saleh, omul de mare încredere al „Ghidului”, deţinător de mari secrete, în plină revoluţie libiană, în noiembrie 2011, a fost adus la Paris unde a beneficiat de toată protecţia. Potrivit unei note DGSE, datată din februarie 2012, Bakir Saleh ar fi fost cazat în mari hoteluri ale Capitalei, şi apoi la un spital american, sub o protecţie desăvârşită. La 2 mai 2012, la câteva zile după ancheta MediaPart, în care se vorbea de finanţarea campaniei din 2007, cu o sumă de 50 milioane de euro, Nicolas Sarkozy a afirmat că Bakir Saleh este căutat de Interpol, şi că va fi livrat de autorităţi. Numai că demnitarul libian a fost extras printr-un zbor privat, şi dus în Niger, de unde ar fi ajuns la Johanesburg, în Africa de Sud, fără a mai răspunde în faţa judecătorilor francezi. Povestea nu este încheiată şi nici nu interesează din cale afară, ea sugerând doar că fenomenul corupţiei „sus”, există şi la alţii, care se erijează nechemaţi în diriginţi inflexibili. Cel puţin Nicolas Sarkozy nu este lipsit, pe lângă multe calităţi, pe care le-a demonstrat, şi de umor fin: el s-a declarat favorabil suprimării judecătorului de instrucţie printr-o reformă a justiţiei, în situaţia în care ajunge preşedinte. Anturajul său a precizat că fostul preşedinte nu contează pe bulversarea instituţiilor judiciare. Oricum, şansele sale de a fi desemnat „oferta” republicanilor francezi la algerile prezidenţiale de anul viitor nu sunt cele mai mari.