Susţinătorii candidaţilor USL, Petre Petrescu şi Florea Voinea, atenţi la problemele oamenilor din Filiaşi

0
423

Peste 200 de susţinători ai Uniunii Social-Liberale, membri sau simpatizanţi ai PSD, au fost prezenţi, ieri, pe străzile oraşului Filiaşi, pentru a sta de vorbă cu locuitorii şi pentru a le prezenta oferta electorală a candidaţilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, Petre Petrescu, respectiv Florea Voinea. La eveniment au participat inclusiv primarul Nicolae Stăncioi şi preşedintele organizaţiei locale a PSD, Alin Golumbeanu. În paralel cu acest eveniment, în piaţa din Filiaşi a fost prezent, pentru a doua săptămână consecutiv, un punct mobil de verificare gratuită a stării de sănătate, unde orice cetăţean a putut să-şi testeze nivelul glicemiei şi să-şi măsoare tensiunea arterială. 

„Vrem ca oamenii din Filiaşi să aibă încredere în candidaţii Uniunii Social-Liberale, în domnul deputat Petre Petrescu şi în domnul senator Florea Voinea. Vrem să le spunem că aceşti oameni au fost alături de oraşul Filiaşi în ultimii patru ani şi, chiar dacă guvernarea Boc-Băsescu a fost una dezastruoasă, au ajutat comunitatea. Cu sprijinul dumnealor s-au obţinut fonduri pentru spital, pentru liceu, pentru asfaltarea unor drumuri din oraş şi din satele aparţinătoare. De asemenea, vrem să le spunem oamenilor că, după ce USL va câştiga alegerile, soarta Filiaşiului poate fi alta, prin crearea de locuri de muncă şi revigorarea industriei, care odinioară era mândria noastră”, a declarat Alin Golumbeanu, preşedintele PSD Filiaşi.

„Am mers prin piaţă, am mers pe străzile oraşului şi am vorbit cu oamenii. Vreau să se ştie că susţinerea noastră pentru USL este totală şi că numai votând USL la alegerile din 9 decembrie vom putea avea un sprijin real în Parlamentul României, prin domnul deputat Petre Petrescu şi prin domnul senator Florea Voinea”, a explicat primarul oraşului Filiaşi, Nicolae Stăncioi.

Echipa USL s-a deplasat apoi în Fratoştiţa, unul dintre satele aparţinătoare ale Filiaşiului. În cătunul Cărăşei, oamenii sunt supăraţi din cauza scăderii nivelului de trai în timpul guvernării Boc-Băsescu şi îşi doresc de la USL să readucă dreptatea în România. „Am o pensie de 600 de lei, cu atât am mai rămas după ce guvernul mi-a luat din ea aproape un sfert. Am doi copii, absolvenţi de facultate, şi nu au locuri de muncă. Am vrea de la viitorul guvern să găsească o modalitate de a le da de muncă acestor tineri. Măcar la Craiova, dacă nu la Filiaşi, unde este un dezastru din acest punct de vedere. Pe plan local, ne-am dori să se investească în drumurile de aici, din cătunul Cărăşei. Drumul principal a fost reabilitat, însă ne-am dori să ajungă asfaltul şi la noi, atunci când vor permite fondurile. Avem mare încredere în domnii Petre Petrescu şi Florea Voinea, cei care candidează din partea USL”, spune Marin Păţitoiu, 53 de ani, pensionar pe caz de boală.

„Avem încredere în USL, nu se pune problema să votăm altceva. Sperăm să ni se asfalteze şi nouă drumul. Am auzit şi că suntem prinşi în proiectul de alimentare cu apă şi canalizare, suntem siguri că domnul primar Nicolae Stăncioi ne va rezolva aceste probleme deîndată ce vor exista banii necesari”, ne-a spus Dumitru Ioana, 54 de ani, pensionar pe caz de boală, grupa a III-a de muncă.

 

FOTO: director licei ilie pirvu

Ilie Pîrvu

Ilie Pîrvu, directorul Liceului Tehnologic „Dimitrie Filişanu”:

„Elevii noştri merită mai multă şanse, de aceea avem nevoie de USL!”

Ilie Pîrvu, directorul Liceului Tehnologic „Dimitrie Filişanu”, a avut amabilitatea de a ne acorda un scurt interviu, în care a vorbit despre școala pe care o conduce, specificul acesteia, despre opțiunile elevilor după ce termină studiile liceale, și despre proiectele de viitor ale acestui liceu.

– Reporter: De ce credeţi că este Liceul „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi special, faţă de alte instituţii de învăţământ?

– Ilie Pîrvu: Specifică liceului nostru este gama mare de specializări în care şcolarizăm copiii. Avem 1.760 de elevi, suntem unul dintre cele mai mari licee tehnice din ţară. Avem şi profil teoretic, cu secţii de real şi uman, şi profilul tehnologic, cu specializările Mecanică, Electronică şi automatizări, Construcţii şi instalaţii publice, Servicii şi comerţ, Resurse naturale şi protecţia mediului.

– Cum s-au descurcat elevii de aici la examenul de Bacalaureat? 

– Am avut un procent mai mare de promovabilitate decât media judeţului, aproape 62 la sută.

– Ce se întâmplă cu aceşti elevi după absolvirea liceului?

 – Cei mai mulţi dintre absolvenţi urmează o formă de învăţământ superior, destul de puţini sunt cei care se angajează direct. Însă trebuie să vă spun că locurile de muncă pentru tineri sunt o reală problemă. Înainte, zona Filiaşiului era puternic industrializată, dat fiind că erau multe întreprinderi – Întreprinderea de Mecanică Fină, Întreprinderea de Transformatoare, Întreprinderea de Utilaje şi Piese de Schimb, Sectorul de Industrializare a Lemnului etc. De aceea, de la parlamentarii noştri Petre Petrescu şi Florea Voinea, pe care îi susţinem la alegerile din 9 decembrie, ne dorim în primul rând să ne ajute să aducem investitori şi să se creeze locuri de muncă. Copiii aceştia merită mai multe şanse în viaţă, de aceea avem nevoie de USL!

– Aţi avut o colaborare bună cu dumnealor până acum?

– La fosta Şcoală Agricolă, domnul deputat Petre Petrescu ne-a ajutat cu bani, astfel încât în acest an am reuşit să funcţionăm în acea clădire şi pe perioada de iarnă. Pentru viitor, ne-am dori să revigorăm campusul, un proiect care îşi aşteaptă finanţarea şi care ar putea avea peste 500 de locuri de cazare în cele două cămine pe care le avem la dispoziţie. Suntem convinşi că, după ce vor câştiga alegerile, domnii Petre Petrescu şi Florea Voinea ne vor sprijini şi în realizarea acestui campus.