Primărie nouă la Seaca de Pădure

0
947

Petre Petrescu şi Florea Voinea, candidaţi ai Uniunii Social Liberale la Parlamentul României, au fost prezenţi, sâmbătă, la inaugurarea noului sediu al primăriei din Seaca de Pădure. La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, precum şi vicepreşedinţii Cristinel Iovan şi Laurenţiu Ivanovici. Potrivit autorităţilor locale, primăria din comuna Seaca de Pădure a fost construită în doi ani, iar lucrările au început în toamna anului 2010. Această investiţie are o valoare totală de 780.000 de lei şi a fost realizată din fondurile Consiliului Local Seaca de Pădure, dar şi cu bani primiți de la Consiliul Judeţean Dolj.

Primarul din Seaca de Pădure, Săndică Osiac, a spus că, momentan, clădirea nu este complet mobilată deoarece nu au mai fost fonduri, dar urmează ca în curând să primească şi mobilier. “Sunt emoţionat, este cea mai mare investiţie din Seaca de Pădure din ultimii 20 de ani. Vreau să-i mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, fără aportului căruia nu s-ar fi putut face primăria, și domnilor vicepreşedinţi ai Consiliului, prezenţi aici. Vreau să-i mulţumim domnului deputat Petre Petrescu, pentru sprijinul acordat proiectelor comunei, pe durata primului meu mandat, precum şi domnului senator Florea Voinea, care ne-a ajutat să realizăm lucruri pe care nici nu ni le imaginam acum câţiva ani. Avem promisiunile domnilor Petre Petrescu şi Florea Voinea pentru multe alte proiecte în acest mandat, după ce USL va câştiga alegerile. De asemenea, vreau să le mulţumesc colegilor din primărie şi din Consiliul Local, care au pus umărul alături de mine la realizarea acestei investiţii şi cu care am avut o colaborare foarte bună”, a spus, în deschiderea evenimentului, primarul comunei Seaca de Pădure, Săndică Osiac.

Ion Prioteasa: “Este şi o investiţie pentru locuitorii comunei”

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a spus că noua primărie din comuna Seaca de Pădure este o investiţie pentru toţi locuitorii comunei. “E o zi specială în viaţa judeţului Dolj, o zi specială în viaţa comunei Seaca de Pădure, care astăzi se împodobeşte cu o casă extraordinară, care va dura peste o sută de ani, fiindcă, de obicei, clădirile care durează cel mai mult în localităţi sunt sediile primăriilor. Este şi o investiţie pentru locuitorii din Seaca de Pădure, comună care avea cea mai ascunsă primărie din toate cele 111 localităţi ale judeţului. Ne bucurăm că am putut să dăm o mână de ajutor, atât în construcţia sediului primăriei, dar şi în realizarea unui drum în care am investit milioane de euro şi care duce până la limita cu judeţul Mehedinţi. Sătenii ne mulţumesc pentru că, aşa spun ei, am făcut să le vină copiii acasă mai des, pentru că îşi rupeau maşinile în drumurile care existau anterior”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Petre Petrescu: “Această zonă este una dintre cele mai sărace ale judeţului”

Prezent la eveniment, candidatul Uniunii Social Liberale la Camera Deputaţilor pe Colegiul 5 – Filiaşi, Petre Petrescu, s-a declarat bucuros de realizarea unor investiţii importante într-o zonă foarte săracă a judeţului Dolj. “Vreau să vă felicit pentru realizarea acestei primării, este simbolul unei localităţi. Vreau să îi felicit pe primarul Osiac Săndică şi pe toţi consilierii locali, o echipă puternică, fără sprijinul căreia nu s-ar fi putut realiza această investiţie. Am văzut că în Carpen prietenul nostru, primarul Fane Vasâlca, s-a apucat şi el să construiască o primărie şi mă bucur. Pentru că în această zonă, una dintre cele mai sărace ale judeţului, localităţile Seaca de Pădure şi Carpen nu au avut până acum primării ca atare. Avem acum un sediu de primărie aşa cum trebuie să fie, de la paratrăsnet şi până în fundaţie. Închei spunându-vă la mulţi ani şi să stăpâniţi aşa cum se cuvine această primărie!”, a declarat deputatul Petre Petrescu.

Florea Voinea: “Aveţi nevoie de un deputat şi de un senator care să vă reprezinte aşa cum se cuvine în Parlament”

Adresându-se locuitorilor prezenţi la inaugurare, Florea Voinea, candidatul Uniunii Social Liberale la Senat pe Colegiul 3 Filiaşi-Cetate, le-a reamintit că este un om de-al locului, preocupat de soarta judeţului Dolj. «Sunt mândru şi onorat că sunt „scos la lumină” odată cu primăria dumneavoastră. Colaborez de multă vreme cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj, cu preşedintele Ion Prioteasa, eu însumi fiind doljean, născut la Maglavit, acum 56 de ani. Am primit cu bucurie invitaţia colegilor de la Dolj, să vin şi să-i reprezint în Senatul României, camera superioară a Parlamentului. Aveţi o primărie frumoasă, un primar destoinic, un preşedinte al Consiliului Judeţean care ne-a adus pe un drum ca-n palmă până la Seaca de Pădure. Mai aveţi nevoie de un deputat şi de un senator care să vă reprezinte aşa cum se cuvine în Parlament. Obligaţiile sunt mari pentru noi, aşa că nu voi vorbi despre promisiuni. Eu sunt adeptul faptelor, voi lăsa faptele să vorbească, iar dumneavoastră, dacă ne daţi votul, peste patru ani veţi avea dreptul să ne judecaţi. Vă mulţumesc pentru încredere!», a declarat Florea Voinea.

Printre invitaţii prezenţi la inaugurarea noului sediu al primăriei din comuna Seaca de Pădure s-au numărat fostul prefect al judeţului Dolj, Elena Costea, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Dan Mogoş, dar şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Dolj, Florin Stancu.