Edward Snowden şi „Dosarul permanent”

Sub titlul „Dosar permanent”, extraordinara poveste a celui care în 2013 a şocat lumea întreagă, când a rupt legătura cu sistemul american de informaţii CIA sau NSA (Agenţia Naţională de Securitate), fostul informatician, Edward Snowden, depune o mărturisire veridică despre destinul democraţiei în epoca digitală. Când istoricii viitorului se vor apleca asupra epocii noastre, ei nu vor putea să îl ignore pe Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor devastatoare, nu a informaţiilor secrete, privind schimbarea de paradigmă: trecerea de la supravegherea ţintelor, la supravegherea în masă, printr-un sistem la a cărei creare a contribuit nemijlocit. Cartea intitulată chiar asa „Dosar permanent”, a apărut recent, la editula „Nemira”, la scurtă vreme după lansarea ei, contestată vehement de autorităţile de la Washington. De şase ani acest informatician de 36 de ani trăieşte la Moscova, unde a obţinut un drept de rezidenţă până în 2020, ca un paradox suprem, luna trecută, autorităţile franceze, ignorând avizul favorabil acordat de ministrul Justiţiei, Nicole Belloubet – potrivit Le Nouvel Observateur –, refuzând să-i acorde azil, după ce în 2013 procedaseră identic. Edward Snowden este acuzat de spionaj şi vânzări de secrete de stat în SUA, care revendică şi încasările de pe urma vânzării cărţii sale recent apărută. În cartea sa de memorii, celebrul informatician mărturiseşte un lucru: acela că s-a decis să spună adevărul, fiindcă o viaţă înseamnă şi lucrurile pe care le iubim şi în care credem. Lectura este incitantă. În 2013, aflându-se la Hong Kong, unde dezvăluie programul NSA unui ziarist de la „The Guardian”, de la care informaţiile vor fi preluate de „The Washington Post”, provoacă şocul. Dezvăluirile au rulat din plin pe fiecare canal de televiziune şi website. La 14 iunie 2013 guvernul SUA l-a acuzat de încălcarea legii spionajului printr-o plîngere penală, iar pe 28 iunie s-a cerut oficial extrădarea sa. Împlinea 30 de ani. Înaltul comisariat ONU pentru refugiaţi i-a comunicat că „nu se putea face nimic pentru el”. La rândul său guvernul din Hong Kong, la presiunea Chinei sau nu, cum narează autorul, a respins orice încercare a ONU de a-i acorda protecţie internaţională pe teritoriul său, precizând că trebuie să se ia în considerare cererea ţării sale. Cu alte cuvinte, Hong Kong-ul sugera, cu discreţie, să revină acasă în SUA şi să se înţeleagă cu ONU din închisoare. Curând a devenit clar că toate democraţiile avansate din lume nu doreau să irite guvernul SUA. Edward Snowden obţine, prin diligenţele avocaţilor săi, un „laissez-passer” (permis de liberă trecere) document recunoscut de ONU şi încearcă să ajungă în Ecuador, unde preşedintele din acea vreme, Rafael Coreea acordase, în ambasada de la Londra un adăpost pentru Julian Assange de la Wikileaks. Urma să călătorească spre Quito, via Moscova, via Havana, via Caracas, pentru un motiv cât se poate de simplu: era singura rută disponibilă. Cum nu există zboruri directe spre Quito din Hong Kong, toate zborurile de legătură, din Rusia spre Cuba, urmau să treacă prin spaţiul aerian al NATO. Nu era nici o plăcere, menţionează Edward Snowden, să zbori deasupra unei ţări precum Polonia, care făcuse totul să mulţumească guvernul SUA, inclusiv să găzduiască locaţii secrete ale CIA, unde foşti colegi de-ai săi de la Comunitatea americană de Informaţii (IC) supuneau prizonierii la „interogaţii îmbunătăţite”, un eufemism al erei Bush, pentru tortură. La 23 iunie 2013, pe aeroportul Şeremetievo, pentru o escală obişnuită, nici nu bănuia că ea va fi fără sfârşit. I se spune de agenţii FSB că paşaportul a fost anulat de autorităţile americane, iar serviciile aeriene au primit instrucţiuni să nu-i permită să călătorească. Ştirea că părăsise Hong Kong-ul apăruse pe toate site-urile şi Departamentul de Stat anulase paşaportul. A rămas captiv în aeroport pentru o perioadă de 40 de zile şi 40 de nopţi. Un număr de 27 de ţări i-au refuzat cererea de azil politic. Nici una dintre ele nu era dornică să facă faţă presiunilor americane, declarând că nu erau capabile nici măcar să ia în considerare solicitarea, până când nu se ajungea pe teritoriul lor, fapt imposibil. Orice zbor în care SUA suspecta că se ascundea era supus aceluiaşi risc, de a fi deturnat şi consemnat la sol. Autorităţile ruse au mărturisit că le-ar fi fost mai bine fără prezenţa lui Edward Snowden, fără roiul de jurnalişti prezenţi la principalul aeroport al ţării. Pe 1 august 2013 primea azil temporar. Interesant detaliu: Edward Snowden nu pomeneşte nimic despre perioada petrecută în Rusia, o ţară cu… multă democraţie.