Băilești: „Dolju-n bucate”, pentru a doua oară în Festivalul Zaibărului şi al Prazului

0
505

Festivalul Zaibărului şi al Prazului (19-21 octombrie 2018) readuce Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj alături de Primăria Municipiului Băileşti, Consiliul Local Băileşti și Casa de Cultură „Amza Pellea”, duminică, 21 octombrie 2018, de la ora 9.30. Pentru al doilea an consecutiv, sărbătoarea băileșteană propune și expoziția-concurs cu preparate tradiționale „Dolju-n bucate”, la care și-au anunțat participarea localitățile Calafat, Afumați, Giurgița, Izvoare, Galicea Mare, Perișor, Radovan. Anul trecut, participanții la evenimentul „Dolju-n bucate” din cadrul Festivalului Zaibărului şi al Prazului au fost premiați astfel: Calafat – premiul I, Giurgița – premiul al II-lea, Afumați – premiul al III-lea, Izvoare și Dăbuleni – mențiune.

 

Programul Festivalului Zaibărului şi al Prazului:

Vineri, 19 octombrie 2018

Ora 19.00: spectacolul „Toți avem dreptate”, scenariul și regia Adrian Andone – Trupa de teatru „Masca” a Casei de Cultură „Amza Pellea”

Sâmbătă, 20 octombrie 2018

Ora 10.00: „Caravana zaibărului” – car alegoric cu zaibăr și produse tradiționale. Carul alegoric este însoțit de tineri în costume tradiționale și de fanfarele populare de la Desa și Ciuperceni.

Ora 18.00: Piața Civică

  • Concurs de interpretare muzică populară, cu artiști amatori
  • Concurs de glume oltenești.
  • Spectacol folcloric susţinut de ansambluri artistice de amatori din țară: „Armenișana” din Armeniș (Caraș -Severin), „Dor” din Sarighiol de Deal (Tulcea), „Doina Fărcașelor” din Fărcașele (Olt), „Dor Oltean” din Teslui (Olt), „Florile Ceahlăului” din Ceahlău (Neamț), Ansamblul Asociației Macedonenilor din România, „Bobocica” din Băilești (Dolj).

Oaspeții și localnicii sunt așteptați cu produse tradiţionale de toamnă: pastramă cu mămăliguţă, cârnăciori olteneşti, mititei la grătar, dovleac copt şi alte bucate tradiționale. Bineînțeles, toate stropite cu zaibăr de Băilești.

Duminică, 21 octombrie 2018

  • Expoziție de produse tradiţionale pregătite în gospodării; ateliere cu tematică de sezon, concursuri de gastronomie

Ora 9.00: Caravana Zaibărului; Cupa Municipiului Băilești la handbal (Sala de sport „Ada Nechita”)

Ora 10.30: „La casa lu’ Nea Mărin” – vizită la Casa Memorială „Amza Pellea”

Ora 11.00: Concursuri în Piața Civică: Cel mai bun zaibăr, Cea mai originală rețetă tradițională, Concursul școlar „România 100 – o sută de ani de gastronomie tradițională oltenească”

Ora 11.00: Spectacol folcloric, cu ansambluri din țară