Tombola biletelor de teatru, la Naționalul craiovean

0
384

Teatrul Național „Marin Sorescu” lansează tombola biletelor de teatru. Premiile constau în câte o invitație valabilă pentru orice spectacol din repertoriul instituției. «În funcție de sala unde se joacă spectacolele, numărul de locuri câștigătoare este de patru pentru Sala „Amza Pelea” și două locuri pentru Sala „Ion D. Sîrbu” sau Sala Atelier. Agenția teatrală va avea în vedere toate locurile pentru care s-au vândut bilete și înainte de fiecare reprezentație se va anunța câștigătorul tombolei, după tragerea la sorți prin sistemul electronic al Agenției teatrale», precizează reprezentanții Naționalului craiovean. Câștigătorii tombolei se vor putea prezenta apoi cu invitația la Agenția teatrală, pentru a-și primi locurile, după ce decid asupra spectacolului pe care doresc să-l vizioneze.