A apărut noua Metodologie – cadru a organizării şi funcţionării consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar

0
1009
Ședințele consiliilor de administrație ale școlilor pot fi convocate prin SMS sau WhatsApp și pot avea loc și online, potrivit noii Metodologii-cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul de ministru 5.154 din 30 august 2021, dar apărută în Monitorul Oficial și intrată în vigoare pe 15 septembrie, la două zile de la debutul cursurilor pentru elevi. Nu mai pot fi membri în consiliile de administrație ale școlilor inspectorii școlari sau cei care dețin funcții de conducere, îndrumare și control în Ministerul Educației, potrivit metodologiei citate.

Reprezentanții consiliului local, ai primarului sau ai părinților nu pot fi și profesori în școală, mai arată noul regulament.

Inițial, în metodologia din 2014, abrogată prin acest nou regulament, calitatea de membru al consiliului de administraţie era incompatibilă doar cu „calitatea de membri în acelaşi consiliu de administraţie a soţului, soţiei, fiului, fiicei, rudelor şi afinilor până la gradul IV inclusiv”, „primirea unei sancţiuni disciplinare în ultimii 3 ani” și „condamnarea penală”.

Această ultimă incompatibilitate a fost nuanțată, altfel că pot intra în consiliul de administrație al unităților de învățământ și condamnați care nu au săvârșit fapta în împrejurări legate de exercitarea funcției: calitatea de membru al consiliului de administrație este incompatibilă cu „condamnarea pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei, cu intenție, în împrejurări legate de exercitarea profesiei, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”, prevede documentul.

Pot face parte din consiliile de administrație și cei care au primit sancțiuni disciplinare în urmă cu 3 ani, pentru că această excepție a fost redusă la 2 ani: „aplicarea unei sancțiuni disciplinare în ultimii doi ani, pentru care nu a intervenit reabilitarea”. În regulamentul anterior interdicția era „primirea unei sancţiuni disciplinare în ultimii 3 ani”.

„Calitatea de membru al consiliului de administrație este incompatibilă cu:

a) calitatea de membri în același consiliu de administrație a soțului, soției, fiului, fiicei, rudelor și afinilor până la gradul IV inclusiv;

b) deținerea unei funcții de conducere, de îndrumare și control în inspectoratul școlar din județul în care funcționează unitatea de învățământ respectivă sau în Ministerul Educației;

c) aplicarea unei sancțiuni disciplinare în ultimii doi ani, pentru care nu a intervenit reabilitarea;

d) condamnarea pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei, cu intenție, în împrejurări legate de exercitarea profesiei, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării;

e) calitatea de cadru didactic în unitatea de învățământ respectivă, cu excepția membrilor aleși de către consiliul profesoral al unității de învățământ”.

Consiliile de administrație pot avea loc online și pot fi convocate și prin SMS

Inspectoratele școlar vor face o procedură de desfășurare a ședințelor în format online, procedură care se va aplica tuturor școlilor din județ. Directorii vor stabili modul de desfășurare – fizic, online sau hibrid.

„Procedura de desfășurare on-line a ședințelor consiliului de administrație se stabilește la nivelul inspectoratului școlar și se aplică tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat din județ/municipiul București. Pentru unitățile de învățământ particular și confesional procedura se stabilește de către consiliul de administrație al unității de învățământ. Președintele consiliului de administrație hotărăște modalitatea de desfășurare a ședințelor consiliului de administrație: fizic, on-line sau hibrid”.

Articolul 11 prevede că „în situații obiective, cum ar fi calamități, intemperii, epidemii, pandemii, alte situații excepționale, ședințele consiliului de administrație se pot desfășura on-line, prin mijloace electronice de comunicare, în sistem de videoconferință”.

Alineatul 3 al acestui articol stabilește că „procedura de convocare se consideră îndeplinită dacă s-a realizat prin unul din următoarele mijloace: sub semnătură sau prin poștă, fax, e-mail, alte mijloace electronice folosite de unitatea de învățământ (de exemplu, Whats App, SMS etc.) stabilite printr-o procedură la nivelul unității”.

În regulamentul vechi, abrogat, procedura de convocare se considera îndeplinită dacă se realiza prin poştă, fax, e-mail sau sub semnătură.

În procesele-verbale ale ședințelor consiliului de administrație, secretarul consiliului de administrație consemnează mai nou și următoarele:

  • prezența membrilor consiliului de administrație la ședințe;
  • prezentarea ordinii de zi a ședințelor, de către președintele consiliului de administrație, respectiv aprobarea ordinii de zi de către membrii consiliului de administrație;
  • rezultatul votului privind aprobarea/respingerea celor propuse, prin indicarea numărului de voturi „pentru“, numărului de voturi „împotrivă“ și a numărului de abțineri, precum și numele membrilor consiliului de administrație care votează „împotrivă“ sau se abțin;
  • intervențiile pe care le au membrii consiliului de administrație, observatorii și invitații, în timpul ședinței respective.

Consiliile de administrație au și atribuții noi, potrivit articolului 15:

  • aprobă planul de încadrare cu personal didactic și didactic auxiliar, precum și schema de personal nedidactic;
  • aprobă, la propunerea directorului, programul de lucru al unității;
  • stabilește procedura de acces al părinților sau reprezentanților legali în unitatea de învățământ;
  • sancționează abaterile etice sau profesionale ale cadrelor didactice, conform legii;

Numărul minim necesar de membri și voturi, după caz, pentru adoptarea hotărârilor consiliului de administrație este următorul, potrivit fiecărei structuri de CA:

Numărul total de
membri ai
consiliului de administrație
Jumătate plus unu din numărul
total de membri reprezintă:
-condiție minimă de cvorum,
conform art. 10 alin. (3) și (6);
-numărul minim de voturi necesar adoptării hotărârilor, conform art. 10 alin. (7)
2/3 din numărul total
de membri reprezintă:
numărul minim de voturi necesar adoptării hotărârilor
prevăzute la art. 8 alin. (2), art. 10 alin. (5), art. 15 alin. (1) lit. ddd)
7 4 5
9 5 6
11 6 8
13 7 9
15 8 10