În Dolj, conform ultimei actualizări, 262 de cazuri confirmate cu COVID – 19

0
579

Astăzi 19.06.2020, ora 9.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 4.570 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu;  60 de persoane se află în carantină;  2.941 de persoane au ieșit din carantină; 22.638 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu; 240 de persoane vindecate; 262 persoane confirmate Covid-19. Conform datelor transmise de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj, până la data de 19 iunie 2020, ora 9: persoane testate-9.970;  teste efectuate- 14.542; probe recoltate din 18.06.2020-78; teste pozitive din 18.06.2020- unul;  personal medico-sanitar pozitiv- 29; jandarmi pozitivi -28; cadre militare-trei;  cadre militare penitenciar -două;  politisti pozitivi- trei; internati infectie COVID-19 Spital Boli Infectioase şi Pneumoftiziologie “Victor Babeş” din Craiova- 17; cazuri grave- trei;  cazuri confirmate- 262. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19. Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă. Astfel, în cursul zilei de ieri, poliţiştii doljeni au verificat peste 3.600 de persoane şi aproximativ 90 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităţilor de verificare a persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu, poliţiştii doljeni au identificat o persoană care a părăsit locuinţa, deşi se afla în izolare. Persoana în cauză a fost plasată în carantină instituţionalizată şi a fost sancţionată contravenţional, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.