Reţinut preventiv, în cursul zilei de ieri, în cadrul unei anchete privind fapte prezumate de corupţie, în atribuirea CM 2018 şi 2022, ex-preşedintele UEFA, fostul internaţional francez Michel Platini, câştigător al Balonului de Aur (1983, 1984, 1985), câştigător al Campionatului Europei (1984), al Cupei Intercontinentale cu Juventus (1985), a scăpat de arestul preventiv, în noaptea de marţi spre miercuri. Asistat de avocatul său, William Bourdon, fostul preşedinte al UEFA fusese convocat, ieri, la Oficiul Central de Luptă Contra Corupţie şi Infracţiunilor Financiare şi Fiscare (OCLCIFF) din Nanterre – anchetă ordonată de Parchetul Naţional Financiar (PNF) – , unde poliţiştii i-au comunicat plasarea temporară în arest preventiv. Nu a fost pentru prima dată când Michel Platini a fost interogat în această anchetă preliminară pentru fapte de corupţie pasivă sau activă, comisă de persoane care nu exercită o funcţie publică. Michel Platini a fost confruntat, în cursul zilei de ieri cu Claude Gueant, fost secretar general la Elysee. Justiţia franceză este interesată în particular de reuniunea, deloc secretă, care ar fi avut loc la Palatul Elysee la 23 noiembrie 2010, la care au participat Nicolas Sarkozy, Michel Platini, şeicul Tamim Ben Hamad al-Thani, emir al Qatarului, unde s-au discutat „multe”, inclusiv faptul ca Michel Platini să voteze pentru atribuirea CM 2022 Qatarului şi nu Statelor Unite. Reamintim că suspendarea lui Michel Platini – patru ani din orice activitate legată de fotbal – ia sfârşit în luna octombrie a.c. În calitatea de „suspect liber” au fost audiaţi Claude Gueant, fost secretar general al preşedinţiei franceze în epoca Nicolas Sarkozy, şi o fostă consilieră a ex-preşedintelui francez, Sophie Dion, aceasta sub acuzaţia de presupuse fapte de corupţie.