S-a săvârşit din viaţă, chiar în ziua de Florii, poetul, ziaristul, scriitorul George Popescu, în care trăia, încă, o frumoasă epocă a literaturii noastre, a cărui amintire va rămâne un îndemn viu către cinste şi frumuseţe. Mi se rupe inima când mă gândesc în ce umilitoare dureri a închis ochii acest visător. Un publicist emblematic al Craiovei, de o erudiţie copleşitoare, autor a peste 30 de cărţi traduse, de la Giovanni Verga la Umberto Eco, Leonardo Sciacia, Vittolio Sereni. Scria bine şi vorbea copleşitor de bine, graţie unui aparat biografic extrem de robust. Mereu cordial, generos, altruist ca nimeni altul, rareori intolerant, poate risipitor cu marile lui disponibilităţi, George Popescu era un excelent conviv. În împrejurări de natură să ilustreze această virtute ofensivă intelectuală, prezenţa lui avea atâta relief încât dizloca totul în jur, prin tonul împăciuitor şi forţa argumentelor. În astfel de vremuri cum sunt cele pe care le traversăm, s-a prăpădit. Ar fi în drept să spunem că o astfel de vreme l-a prăpădit. O mare şi ireparabilă pierdere pentru duioasa sa familie. George Popescu a fost unul dintre oamenii erudiţi ai Craiovei, un maestru al cuvântului, una dintre inteligenţele luminoase, în domeniul nostru cultural. A scris la Ramuri, Mozaic, Paradigma criticului literar şi prozatorului Marin Mincu. Şi nu mai enumăr toate publicaţiile. Opera sa literară, consecventă cu ea însăşi, sinceră până în cele mai mici cute ale ei, este pătrunsă de o imensă bunătate şi o intensă iubire de aproape. În afara volumelor sale de poezie, eseuri, cronici literare, cronici de teatru, a socotit drept un apostolat să fortifice conştiinţe, să întărească gustul pentru literatură şi frumos şi să pregătească încetul cu încetul sufletele generaţiilor tinere pentru lectură. Cuprins de cea mai profundă durere, depun o lacrimă caldă pe mormântul ce-i va fi deschis lui George Popescu, fratele meu de suferinţă şi bucurie în toate momentele vieţii. Fie-i ţărâna uşoară!
Suntem primul cotidian al Olteniei și Partener tradițional al celor mai importante instituții de cultură din Craiova și județul Dolj
Până acum nu am întâlnit in viața asta nici eu, nici soția mea (ea l-a adorat, a fost idolul și modelul ei suprem de profesor) un om cu un suflet așa de mare, imens, de necuprins! Altruist, modest (extrem de modest pentru valoarea lui), om cu un bun simț foarte rar întâlnit, un poet excepțional, un critic literar de o rară valoare, un ziarist pătimaș, un fin cunoscător al literaturii universale ( nu numai românești) și în special al limbii, literaturii și culturii italiene, o enciclopedie vie ! Un erudit care a creat punți intre literaturile italiană, romana si braziliană prin prieteniile sale deosebite cu oameni de mare valoare de peste granițe, între care am menționa doar pe unul dintre marii scriitori ai literaturii universale contemporane și președinte al Academiei de Litere Braziliene, Marco Lucchesi. George Popescu a fost un caracter care apare doar o dată la câteva generații . Un om absolut captivant, de care nu ne-am saturat niciodată sa-l ascultăm… Acum suntem mai săraci, am pierdut pe cel care ne-a bucurat existența cu cele mai frumoase discuții, cu cele mai captivante seri atunci când mergeam la el în vizită…Un om care ne-a ajutat enorm ! Un om care în urma discursurilor sale din periplurile sale la conferințe de literatură internaționale ridica în picioare și aducea în extaz auditoriul care aplauda frenetic ! S-a stins UN TITAN al cuvântului, un suflet care a lăsat o amprentă puternică în noi. Va rămâne viu în amintirea noastră pentru totdeauna. L-am iubit si il iubim ! Drum lin spre Dumnezeu , dragul nostru naș! Nucu și Anca
Comments are closed.