Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Am discutat cu Johannes Hahn despre situația din Moldova”

0
298

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu şi-a început în forţă mandatul. Deputatul european a participat la reuniunea Grupului Popularilor Europeni, care anul acesta s-a organizat  la San Sebastian. Este o tradiție a grupului, organizându-se după fiecare alegeri. “Reuniuni de acest tip sunt o adevărată demonstrație de eficiență a PPE: foștii europarlamentari ai grupului le predau ștafeta celor noi, le împărtășesc din experiența lor iar raportorii care nu au mai candidat sau nu au mai fost aleși le transmit dosarele noilor aleși. Astfel, tranziția de la o legislatură la alta se face lin și munca legislativă nu are blocaje”, a explicat europarlamentarul Marian Jean Marinescu. La reuniune au participat și președintele PE, Antonjo Taiani, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, dar și alți comisari europeni, între care comisarul Johannes Hahn, responsabil cu politica de vecinătate. “Am discutat cu dl Hahn despre situația din Moldova, iar la inițiativa delegației României în grupul PPE, s-a făcut publică o declarație în care PPE își exprima susținerea pentru guvernul Maia Sandu. Această declarație este un prim succes al eurodeputaților români din PPE, ceea ce arată că avem puterea de a influența grupul în direcția bună pentru susținere intereselor României”, a mai spus Marian Jean Marinescu. Trebuie menţionat că deputatul român se bucură de multă încredere în rândul românilor de dincolo de Prut. Europarlamentarul Marinescu a fost observator din parte grupului PPE la alegerile parlamentare din primăvara acestui an.