Craiova: Veritabilă metropolă europeană a poeziei

0
558

Festivalul mondial de poezie Mihai Eminescu – ediţia a VII-a, găzduit de Craiova (17-22 iunie) şi-a continuat astăzi desfăşurarea într-o reuniune la Biblioteca Judeţeană Aristia şi Alexandru Aman, urmată de lansări de carte: Laura Garavaglia – Numere şi semne, Zhao Lihong – Săgeata Timpului, William Wolak – Râsul acela sălbatic de dincolo de disperare, Cinzia Demi – Eram Magdalena, Carmen Peregrina – Umbra tâinuitei lumini, Eveline Păuna – Femeie la 30 de ani.

După-amiază este prevăzut un maraton poetic internaţional la seminarul teologic otrodox „Sf. Teodorie Teologul” şi o seară a poeziei spaniole în centrul vechi al Craiovei. Ediţia din acest an reuneşte poeţi de prestigiu din peste 40 de ţări, încât, pentru câteva zile, Craiova poate fi considerată o veritabilă metropolă europeană a culturii.