Pase scurte / pase lungi: O pasă cam „supărătoare” a lui Aurică Ţicleanu

Viaţa fiecăruia dintre noi are meandrele ei particulare. Când nu te aştepţi şi de unde nu te aştepţi vine câte o surpriză, uneori descumpănitoare. Fostul jucător emblematic al Craiovei, Aurică Ţicleanu, a făcut mereu impresia unui tânăr bine crescut, plăcut în conversaţie, preocupat de propria imagine şi pregătire, pentru ceea ce urma, după încheierea activităţii fotbalistice. După ani buni, cred că vreo 9 la număr, sub culorile Craiovei (unde şi-a desăvârşit şi studiile), a plecat la Sportul Studenţesc, de acolo parcă prin Cipru, după care a antrenat Oţelul, Universitatea Craiova, Dinamo Tirana, Corona Braşov, ajungând vicepreşedintele Departamentului tehnic al FRF. Ca jucător al „Craiovei Maxima” a fost harnic, o minte lucidă, la mijlocul terenului şi golul (min. 32) cu Girondins Bordeaux, la 8 decembrie 1982, care a trimis partida în prelungiri, unde a marcat Gheorghiţă Geolgău (min. 101) golul calificării, rămâne memorabil, între atâtea şi atâtea alte fapte simpatice. O declaraţie, de acum câteva zile, „inabil calibrată”, înaintea partidei decisive cu Universitatea Cluj, a displăcut multora, ca să nu spunem că a iritat de-a dreptul. Nu e un capăt de ţară ce a spus „Chiose”, oricum nişte vorbe rele, dar ele n-au scăpat atanţiei. „Craiova va lua primul titlu cu U. Cluj. Este o echipă înfiinţată în 2013. Nu are nici o legătură, cum nu are nici echipa domnului Mititelu, cu Craiova Maxima şi Campioana unei mari iubiri”. Acum, sigur că echipa actuală nu are nici o legătură cu echipa enunţată de Aurică Ţicleanu, despărţite fiind de decenii. S-a schimbat lumea în acest interval. Însă „filiaţia” actualei echipe a lui Mihai Rotaru (să o botezăm aşa), sub tutela morală a aceleiaşi instituţii academice, cu acceptul acesteia, permite să se considere moştenitoarea unei zestre de simpatie, neţărmurită, expresie a unei stări de spirit a Craiovei şi Olteniei, cum a fost odinioară şi „Craiova Maxima”. Corneliu Stroe, un om de fotbal de bună familie, fie-i odihna uşoară, cu mari merite în fotbalul din Bănie, ca mucalit neîntrecut, avea acces la cimilituri şi una dintre ele suna cam aşa: „Nimeni nu dă nimic pe ce ai fost”. Şi Craiova Maxima, „Campioana unei mari iubiri” n-a fost altceva decât ceea este actuala echipă a Craiovei, poate într-o altă filozofie a vieţii. Neînţelegând, la dimensiunile ei adevărate, cota de simpatie a suporterilor Craiovei, generozitatea acestora revărsată aseară, în centrul Craiovei, te duce la greşeală. Când poetul, veşnic neliniştit şi veşnic nemuritor, atingând şi sublimul şi năruirea, scria „Oltenaşi să fim uniţi / Că noi am trecut de Leeds”, nu făcea altceva decât ne invita să rămânem solidari, înţelegători unii cu alţii, buni la suflet, şi lângă această echipă fanion a fotbalului românesc.