Acum 30 de ani. Eram la fel de idioţi!

2
161

Daniel Nanu, un excelent reporter sportiv, gorjean de loc, bun narator, ne aduce aminte în publicaţia la care lucrează („Gazeta Sporturilor”) de o întâmplare de acum trei decenii. În jurul căreia s-au croit pătimaşe legende nemuritoare. Este vorba, desigur, de prezenţa Craiovei în semifinalele Cupei UEFA. „Marea evadare”. Prima echipă românească ajunsă într-o asemenea fază a unei competiţii europene intercluburi. Prima echipă românească care spărgea bariera ghinioanelor de tot felul, sfida neşansa şi fatalitatea. Prima manşă a „dublei” cu lusitanii de la Benfica din Lisabona (capitala fado-ului, oraşul cântat, legănat şi sfânt al Amaliei Rodriguez),  se încheiase cu un scor alb pe stadionul „Da Luz”, în faţa a 60.000 de spectatori, la 6 aprilie 1982. În semn de consideraţie pentru această remiză, toată presa centrală cotidiană din România, nu mai vorbesc de ziarul local „Înainte”, a alocat spaţii generoase evenimentului. Sugestia venea „de sus”. A urmat delirul necurmat. Alimentat de o fabuloasă victorie a reprezentativei României, la 16 aprilie, în faţa „squadrei azzurra” – campioana mondială en-titre – în preliminariile Euro 84. Craiova a avut cinci titulari, iar în finalul partidei Sorin Cârţu l-a înlocuit pe Gheorghiţă Geolgău. Asta pentru respectarea casetei tehnice. La lot fuseseră convocaţi, din câte ne amintim, zece jucători craioveni. Era o seară blândă de aprilie. Şi mai era într-o sâmbătă. Bucuria de proporţii, aproape irezistibilă, se resimţea la tot pasul, mai ales că echipa reprezentativă, condusă de Mircea Lucescu, lua o opţiune pentru o mare calificare la Euro 84. La Craiova, trona deja convingerea, mult prea hazardată, a calificării în finala Cupei UEFA. Liderii comunişti locali aveau propriile gânduri năstruşnice şi le trecea prin cap să-l invite pe „iubitul conducător” la partida tur din finala competiţiei. Un autobuz de linie era trimis la Bucureşti să aducă acasă selecţionabilii. Demers de duzină. Ce confort? Pe drum, o pană sau două mănâncă ore preţioase dintr-o odihnă necesară, dar cui îi mai păsa de aşa ceva. Partida cu Benfica Lisabona părea deja o formalitate, iar vitejia oltenească nu avea zăgaz. „Muică, noi sântem un neam/ Ca frunza lucind pe ram/ Dacă n-aveam Jiu de soi/ Trăgeam Oltul mai la noi”. Cazată la actualul Hotel Parc, echipa era asaltată de suporteri exaltaţi, rude aşijderea şi mai ales şefi şi şefuleţi de instituţii şi tot ce vrei. Domnea o stare de euforie teribilă. Dacă la prima partidă a lungului drum european, cea cu AC Fiorentina, echipa lui Constantin Oţet şi Nicu Ivan fusese cantonată la o vilă din Bratovoieşti (staţiunea Victoria), bine străjuită, acum era pusă „în vitrină” la Hotel Parc. Într-un fel merita, fiindcă aduna un mănunchi de mari talente ale fotbalului nostru. Era şi o echipă extrem de frumoasă. Atât de frumoasă încât numai neşansa teribilă o putea lovi şi eventual îngenunchia. Trebuia doar protejată. În acele momente de nebunie prematură. Când delegaţia lusitană a ajuns pe aeroportul din Craiova, cu o cursă charter, ceea ce n-am să uit niciodată este faptul că ultimul care a coborât din avion era Zoran Filipovic, în costum alb, impecabil, un fotbalist sârb luat de la Steaua Roşie Belgrad, într-un fel „naşul” nostru. Al românilor. Cu ţinere de minte îngustă. Nu marcase el contra celor de la UTA în 1970, în turul doi al Cupei Campionilor Europeni, şi la Belgrad (3-0) şi la Arad (1-3)? Dar nu marcase şi la Craiova, la 17 septembrie 1975, în Cupa UEFA? De două ori, ca să ţinem minte. Şi n-am ţinut. Nu marcase tot el ultimul gol al plavilor, la 15 noiembrie 1977, pe stadionul „Steaua”, în preliminariile CM din Argentina, la o scufundare (4-6) a echipei reprezentative? Într-o zi de miercuri, 20 aprilie 1983, în faţa a 50.000 de spectatori, pe o căldură înăbuşitoare, Craiova a făcut doar 1-1 cu Benfica Lisabona. Marcau Ilie Balaci, dintr-o lovitură liberă executată imperial, şi… Zoran Filipovic. Era greu ca un maraton din partida cu Italia, de maximă concentrare, să fie reluat cu aceeaşi finalitate. Şi poate ne părăsise şi norocul. Pe Tică Oţet cu siguranţă. Profesionalismul autentic oricum ne era străin. O tristeţe fără margini nu ne-a mai dezmeticit multă vreme. Un lucrător al Poştei din Craiova, extrem de harnic, aducea la vestiarul portughezilor telegrama de felicitare a preşedintelui Portugaliei, Ramalho Eanes. De 30 de ani tot vorbim despre un moment înălţător al Craiovei, greu de egalat. Adversarii noştri de atunci, şi sunt portughezi, nu altă naţie, au ajuns, în repetate rânduri, în faze superioare ale competiţiilor europene, îi regăsim şi în actuala ediţie a Europa League. În timp ce noi ne-am dus la vale. Am rămas, poate, buni povestitori. Fiindcă fiecare progresează în direcţia în care îşi dă cel mai mult interesul. Dacă o fi şi asta adevărat.

2 COMENTARII

  1. Jocul cu ITALIA,suspendarea lui NEGRILA, accidentarea lu DONOSE si schimbarea lui CAMATARU care nu mai pute sasi care ghetele. Au facut sa nu putem mai mult. Oremarca pt BALACI care cred ca a fost cel mai bun de pe teren el a si dat golul.La terminarea meciului arata parca iesise de sub dus sau plouat imbracat.Extrema stinga a benficai a facut ce a vrut cu GYOLGAU inloitoru lui NEGRILA iar ( lor un suedez a avut ocazii ratate ca si noi dar sa opus barele portaru si mingi date pe lina poarta.Am fost la meci pe care nul voi uita pt ca ma trait momente demne de retinut. a fost mare spectacol cu AGONIE si EXTAZ.La final a fos un moment in care spectatori au ramas ca nu le venea sa creada ca sa terminat si ca sa ratat o clifcare care pute fi realizata. La benfica a fost suspendat STEFANESCU CARE A FOST ILOCUI DE ciupitu CARE A FACUT UN MECI MARE.

  2. MA SURPRINDE CALIFCATIVUacrdat.A fost un meci ci SANSA si NESANSA.Victoria cuITALIA a fostmeritu CRAIOVEI.Dl NANU lam apreciat ca gazetar dar nu mam asteptat sa se exprime asa. E cazu sasi ciara scuze public.mai este si OLTEAN. La FOTBAL nu intodeuna cei mai buni inving.Se mai opune o BARA. un PORTAR in zi buna sau un sut pe alaturi.ASA E FOTBALU

Comments are closed.