COMENTARIU / Rusia: Putin IV cel Sfânt!

0
277

Popular în ţara sa, contestat vehement în Occident, acuzat recent de Londra că ar fi ordonat „otrăvirea ex-agentului dublu”, Serghei Skripal (66 de ani), şi a fiicei sale, Iulia, la Salysbury, confruntat cu noi sancţiuni din partea SUA, pentru presupusa ingerinţă în alegerile prezidenţiale din SUA, Vladimir Putin (65 de ani) va obţine – indiscutabil – un nou mandat, în fruntea ţării sale. O realegere, fără emoţie, pe fondul dezminţirilor, schimbului de acuzaţii, ameninţării cu represalii reciproce, care au ritmat în săptămâna precedentă, datei alegerilor prezidenţiale, accentuând climatul de cvasi-război rece, instituit după anexarea Crimeei şi insurecţia din Estul Ucrainei, apoi intervenţia în Siria. Kremlinul a făcut totul pentru o participare cât mai numeroasă la vot, singurul barometru al scrutinului. S-au descris în presa occidentală, până la detaliu, toate cele trei mandate anterioare, diferite sub aspectul conţinutului, dar nimeni nu a făcut-o precum scriitorul, jurnalistul politic, reporterul de război, fostul redactor-şef al postului de televiziune, de opoziţie „Dojd”, Mihai Zâgar, 36 de ani, în cartea „Toţi oamenii Kremlinului”, apărută şi la Editura „Cartier”, anul trecut, considerată de Zvetlana Alexievici, laureat Nobel, „cea mai serioasă analiză a ultimilor 20 de ani”. Cartea a fost tradusă în germană, polonă, bulgară, finlandeză şi chineză. Este probabil şi motivul pentru care, săptămâna trecută, nu puţine publicaţii din Hexagon (Le Point, Le Journal du Dimanche, Le Figaro) au găzduit interviuri generoase cu autorul. Care a trudit timp de şapte ani la această bună lucrare, întreprinzând anchete pe cont propriu, intervievând politicieni şi oligarhi, foşti agenţi KGB, vechi prieteni din copilăria lui Putin, membri ai administraţiei prezidenţiale, descriind culisele puterii, plonjând, cum s-ar spune în lumea lui Putin şi a persoanelor care îl anturează. Un univers opac al confruntării de clanuri, intrigi şi viraje ideologice. Mihai Zâgar opinează în cartea sa, de referinţă, că Vladimir Putin nu a fost niciodată „planificat” pentru a deveni preşedintele Federaţiei Ruse. Nu a fost şi nu este un politician versat. A fost un preşedinte accidental. Acum crede cu adevărat, nu fără motive, că este singurul care poate salva ţara, că este „Alesul”. Considerându-se, şi graţie longevităţii, cel mai experimentat, cel mai capabil. Fără el totul se ruinează. Timp de 5-10 ani fusese un lider pro-occidental, luând în calcul chiar integrarea în NATO, dar după revoluţia portocalie din Ucraina, în 2004, apoi evenimentele din Georgia, urmate de revoluţia din 2014 de la Kiev, anexarea Crimeei, o lună mai târziu, apoi intervenţia din Siria, a cultivat nostalgia marelui imperiu, slogane cu „Mama Rusia”, un melanj de valori inspirate din ortodoxie şi stalinism. Interesantă este opinia autorului privind Ucraina, care nu mai interesează. Se spune că Petro Poroşenko a avut nevoie de acest conflict. Paradoxal, pentru Petro Poroşenko – care ştie că va pierde alegerile – reintegrarea Donbas-ului ar fi o cheltuială greu suportabilă de o economie în ruine. Întreţinând în schimb o ideologie de război permite sudarea opiniei publice ucrainene. Aşadar, pentru Petro Poroşenko, Vladimir Putin este un factor de stabilitate. Cam greu de crezut o asemenea teză. Opoziţia fiind firavă, dar şi sistematic „mătrăşită”, Kremlinul a avut nevoie în campania electorală de actori convenabili, buni oratori, care să încarneze ideea de frondă. Aşa a fost desemnată Ksenia Sobceak, un star de televiziune din elita liberală. Misiunea Kremlinului, acum, nu este decât să organizeze cât mai bine Campionatul Mondial de Fotbal la care va privi toată planetă. S-ar putea, apoi, ca anti-occidentalismul politicienilor ruşi să nu fie paranoia, ci un calcul subtil. Cunoscându-şi electoratul ei se străduiesc că comunice cu acesta, în limba convenabilă. Economic situaţia nu este bună. Dacă preţurile la petrol vor creşte, neaşteptat, situaţia economică s-ar putea redresa. Dacă nu, se va trece la reducerea indemnizaţilor sociale, majorarea impozitelor şi, în cel mai rău caz, se va sechestra profitul marilor companii de exploatare a resurselor. Aproape toţi oamenii de afaceri înţeleg că, în interesul statului, proprietăţile lor pot fi oricând expropriate. Ei gestionează doar proprietăţi pe care Vladimir Putin le permite. Există un mit că în Rusia totul depinde de Vladimir Putin, iar fără el totul se schimbă. E, desigur, o exagerare. Cum conchide însă Mihai Zâgar? Acel Vladimir Putin pe care ni-l imaginăm noi nu există de fapt. Nicidecum, nu Vladimir Putin a adus Rusia la starea ei actuală, el chiar s-a opus mult timp acestor metamorfoze. Confidenţii lui credeau că ei se străduiesc să-i ghicească intenţiile, dar în realitate aceştia îşi realizau propriile intenţii. Imaginea actuală a lui Vladimir Putin –  de ţar rus groaznic – i-a fost născocită şi deseori fără participarea sa. În cea mai cunoscută fotografie, Vladimir Putin arată ca un stăpânitor trufaş, aproape ca un împărat militar al lumii. Însă acesta nu este Putin cel adevărat, este doar coperta revistei Time, care l-a recunoscut drept omul anului 2007. „Noi l-am plăsmuit cu toţi pe Putin al nostru. Şi, mai mult ca sigur, el nu este nici pe departe ultimul la noi”. De-a lungul a două decenii la putere, Vladimir Putin a reflectat revoluţia societăţii şi a opiniei publice ruseşti, afirmă scriitorul Vladimir Fedorowski, într-un interviu pentru „Le Figaro”. Care conchide: „Cine nu regretă URSS nu are inimă, cine doreşte restaurarea sa nu are cap”.