Vergică Şovăilă, primarul comunei Călăraşi: „După cum se vede, noi nu prea stăm pe loc…”

0
515

Comuna Călăraşi este una dintre cele mai îngrijite localităţi din Dolj, şi asta datorită şi lui Vergică Şovăilă, tipul de primar care îşi urmăreşte cu meticulozitate şi insistenţă fiecare proiect pe care şi-l propune. Şi-a pus în gând, în anul care se încheie, să le ofere localnicilor un Cămin Cultural mare şi frumos, lucru care aproape că i-a reuşit. A venit vremea rea şi lucrările s-au oprit, dar investiţia este aproape gata şi promite deja să fie una dintre clădirile-model cu care se va mândri comuna. „Întotdeauna e loc şi de mai bine” e însă vorba cu care Vergică Şovăilă te provoacă la dialog.

Vergică Şovăilă

– Domnule primar, ne mai despart doar două săptămâni de finalul acestui an. Fiind unul care include cifra 13, a fost cu ghinion sau nu pentru localitatea Călăraşi?

– Anul acesta am reuşit să rezolvăm câteva lucruri importante pentru comună. În primul rând, am modernizat şi am mai realizat câteva lucruri la salonul de festivităţi, sală care este în folosul oamenilor, al comunităţii. Este locul în care ei petrec atunci când este vorba de nunţi sau botezuri, dar tot aici îşi fac şi parastase. Şi eu zic că acum corespunde din toate punctele de vedere. Chiar în acest moment, lucrăm şi la un adăpost în care o să băgăm grederul, tractorul, balotiera, MIG-ul de împrăştiat îngrăşăminte, tocătoarea, discul, astfel încât peste iarnă să nu ningă sau să plouă peste ele.

– La câţiva metri de Primărie, clădirea Căminului Cultural este aproape gata pe exterior. Am văzut că uşile sunt sigilate, ceea ce înseamnă că nu se va mai lucra o perioadă. Când se va termina această lucrare?

– După cum se vede, noi nu prea stăm pe loc. Căminul Cultural sperăm ca, în luna mai a anului viitor, să fie gata, să putem să-l inaugurăm. A fost o lucrare foarte grea, complexă pentru că a trebuit să fie şi consolidat, să facem ceva de aşa natură încât să reziste peste ani. Dacă mulţi dintre primari s-au ghidat să facă biserici, noi am făcut şi una, şi alta. Am făcut biserica de la Sărata, dar şi acest Cămin Cultural. Va adăposti aici şi biblioteca, şi Biblionetul. Şi mai este o lucrare la fel de importantă…

– Care este aceea?

– S-au început – şi oamenii sunt foarte bucuroşi – lucrările de canalizare. Călăraşiul lucrează deja pe două străzi, pe „Morii” şi pe „Ecaterina Teodoroiu”. Odată cu asta se face şi alimentarea cu apă. E o realizare mare pentru Călăraşi. Tot în acest an, am semnat contractul pentru acel parc fotovoltaic, care sper să înceapă în 2014. Se va întinde pe 60 de hectare şi sigur că va aduce venituri la nivelul localităţii. Din estimările şi calculele noastre, intră în bugetul localităţii cam un milion de euro. În afară de asta, se vor crea şi 20 de locuri de muncă. Este iarăşi un proiect demarat în 2013, iar în 2014 vor începe lucrările. Şi drumurile sunt practicabile. Am investit 60.000 de lei în pietruirea unor drumuri, acolo unde erau probleme din cauza solului nisipos.

– Bănuim că aţi întâmpinat şi destul de multe probleme în acest an…

– La nivelul Primăriei, s-au pensionat destul de mulţi oameni. De exemplu, la Taxe şi Impozite mai am un singur om, ori acolo sunt peste 2.000 de roluri unde trebuie încasaţi bani. La Serviciul Social nu mai am nici unul… De fapt, lucrează alte persoane cărora, prin dispoziţie a primarului, le-am dat şi această sarcină. De altfel, la majoritatea compartimentelor suntem descoperiţi. Noi ar trebui să avem cam 33-35 de persoane, dacă luăm în calcul numărul de locuitori, şi avem vreo 24, cu tot cu pază, pentru că foarte mulţi s-au pensionat din compartimentele de specialitate. Măcar acestora să le fi crescut salariile. Am salariaţi cu 25 de ani de vechime şi iau în mână 1.000 de lei. Şi au copii, au greutăţi… Dacă este bine plătit omul atunci şi lucrează cu drag şi bine. Aşa lucrează doar din respect sau poate că nu au unde să se ducă.

– Ce s-a întâmplat cu proiectul înfiinţării unei grădiniţe cu program prelungit, pe care ştim că vi l-aţi dorit foarte mult?

– La Sărata avem o grădiniţă veche, fostă magazie de CAP, în care a fost amenajată grădiniţa. Nu sunt condiţii şi nici mie nu îmi place cum arată. Ni s-a aprobat o grădiniţă nouă, ne-au venit proiectele prin ISJ, dar nu se mai discută şi nu se mai aude nimic. Şi guvernele acestea care sunt ar trebui să gândească prioritar ce este mai bine de făcut: o sală de sport sau o grădiniţă. Din punctul meu de vedere, sport mai trebuie să faci şi în aer liber, dar cu grădiniţa este altceva…  Dacă nu ai unde să duci copilul, şi mai ales la vârsta aceea, să îi creezi condiţii, l-ai ratat. Nu mai creşte aşa cum ar trebui, educat. Apoi am avut aprobată, într-adevăr, şi această grădiniţă cu program prelungit de care mă întrebaţi. La noi în localitate sunt în jur de 500-600 de tineri care pleacă în străinătate şi atunci copiii rămân în grija bunicilor. Noi ne-am gândit să venim în întâmpinarea acestora, să le facem această grădiniţă cu program prelungit. Avem toate aprobările, dar, din păcate, iar nu se mai discută nimic. Ideea era ca pe acei copii să-i ducă dimineaţa şi să-i ia seara acasă. Să aibă educatori, să aibă bucătărie, să aibă pătuţ, să aibă tot ce le trebuie. Aşa s-a şi făcut proiectul. Mai avem şi o sală unde oamenii din Sărata să se adune, fiindcă este un sat care are 2.000 de locuitori. Ei trebuie să vină aici sau la salonul de festivităţi pentru a putea să le comunicăm ceva. Tot din lipsa fondurilor nu s-a putut realiza până acum. Avem locul chiar lângă dispensarul comunal, dar nu am avut fondurile necesare. Poate anul viitor.

– Apropo de plecarea tinerilor în străinătate, cum credeţi că îi puteţi ajuta să rămână aici, în localitate?

– Mă frământă să le găsim locuri de muncă acestor tineri. Toată lumea se uită în general la primar că el nu face sau el nu rezolvă, dar nu depinde de mine. Distanţa faţă de Craiova şi de Corabia şi de oraşele mai mari este destul de mare. Investitorii vin mai greu aici, terenul fiind şi nisipos. Ne-a preocupat şi ne preocupă şi acest aspect… Am tot cerut sprijin aşa încât să putem face acel en-gross, acea clădire cu temperatură controlată unde oamenii să-şi poată duce marfa, să o poată vinde altfel decât acum, la marginea satului. Acolo sigur s-ar crea şi locuri de muncă, mai ales că, pe lângă acel en-gross, ne chinuim să găsim şi investitori pentru a înfiinţa nişte făbricuţe de prelucrare a produselor agricole, în special legume. Adică în loc să dai marfa brută, să dai produsul finit, să ocupe mai puţin spaţiu şi, desigur, preţul să crească. Din păcate, sunt destul de puţini investitori şi puţine fonduri. Sigur, tot în acest an ne propusesem şi nu am realizat amenajării bălţii atât din punctul de vedere al turismului, dar şi al pescuitului. Balta are deja peşte, dar trebuie preluată şi amenajată. Sigur ne deranjează că proiectanţii ne cer cât nu face. Am găsit proiectanţii care fără 11.000-12.000 de euro nu vor să facă proiectul. Ori consiliile locale nu pot să suporte atât de mult. Am încercat, am cerut oferte, dar vor şi banii înainte, ori nu poţi să faci lucrul acesta, pentru că nu ştii dacă îţi aprobă. Cer prea mult pentru ceva ce nu ştii sigur dacă realizezi sau nu, dacă îţi alocă fonduri Uniunea Europeană.

– Mulţi dintre agricultori s-au bucurat că a plouat şi că pământul a fost roditor. Acelaşi lucru îl puteţi spune şi pentru Călăraşi?

– Din punct de vedere agricol, eu zic că a fost un an bun, pentru că producţiile, atât la grâu, cât şi la porumb, au fost bune. Au fost ploi, deci un an care ne-a ajutat pe aceste nisipuri, mai ales că sistemul de irigaţii nu funcţionează din cauza preţurilor mari la energia electrică. Şi atunci Dumnezeu ne-a ajutat încât oamenii au şi porumb, şi grâu, pot să îşi crească animale şi păsări.

– Poate că este zootehnia o soluţie…

– Dacă în urmă cu 20-30 de ani oamenii creşteau animale în gospodărie, acum numărul celor care fac acest lucru s-a redus. Din sărăcie şi din cauza faptului că ei nu pot să-şi lucreze pământul pentru că nu au bani, efectivele au scăzut dramatic. Dacă înainte de ’89 aveam peste 600 sute de bovine, la această dată mai sunt 175 de vaci de lapte. Dacă înainte aveam peste 8.000 de ovine, în prezent mai sunt în jur de 3.000. Asta înseamnă o ovină şi jumătate pe gospodărie. Ori asta iar este ceva îngrijorător şi este un semnal de alarmă pentru că oamenii nu au posibilitatea.

– De ce se întâmplă astfel? Poate pentru că au devenit oamenii de la ţară, ca să nu spunem cei din Călăraşi, mai comozi?

– Nici vorbă de aşa ceva! Este de vină modul de atribuire a acelei subvenţii la hectar. Noi suntem în zonă defavorizată şi se iau cam 200 de euro pe hectar. Dacă omul are în jur de cinci hectare, a luat în jur de 1.000 de euro. Cu ce mai cultivă strictul necesar, un hectar de porumb, unul de grâu, iar restul îl lasă nelucrat şi ia bani şi pe acea suprafaţă. Sunt 235 de euro la hectar, dar 35 de euro se dau dacă suprafaţa este lucrată. În loc să fie invers. Ceva nu este în regulă. Oamenii vin să facă asociaţii, dar mereu se pune întrebarea cine ia subvenţia? Nu înţeleg de ce oamenii sunt stimulaţi să nu îşi muncească pământul. Sigur că, în condiţiile acestea, s-ar face producţie şi, probabil, ar scădea preţul grâului şi al porumbului. În anii 1934, de exemplu, se spune că România stabilea preţul grâului în Europa. Este prost că omul nu are posibilitatea, nu sunt organizaţi să se asocieze. Toţi cei tineri pleacă în străinătate şi aici cine să mai lucreze?

– Care credeţi că este atunci rezolvarea acestei probleme?

– Ar trebui să se bage bani, să se organizeze şi agricultura asta. Atunci când am fost la necaz, pe noi agricultura ne-a salvat de fiecare dată. Când se spunea că agricultura este ramura de bază a economiei este adevărat. Dacă vă uitaţi, toate produsele din magazine sunt aduse de peste tot, numai din România nu. Ori noi avem teren, avem tot ce ne trebuie. Ar trebui să se facă acele făbricuţe pentru paste de tomate, gogoşari, castraveţi, dar nimeni nu face nimic. Pentru mine este o nebuloasă. Noi avem cea mai bogată ţară din Europa, şi ca fertilitate a solului, şi ca tot. Am fost în Spania şi au un teren ca în podişul Transilvaniei. Şi acolo vezi măslini, pe zece metri pătraţi… vezi zece măslini. Pe unde nu te aştepţi, vezi măslini, portocali şi lămâi. Orice palmă de pământ este folosită. Păi, să luăm irigaţiile. O ia de sus de pe munte, forează, fac bazine şi, în cădere, apa merge către cei care exploatează terenurile. Dar ei sunt organizaţi. S-au perindat atâţia miniştri ai Agriculturii în 20 şi ceva de ani, măcar un pas în faţă să fi făcut. S-a distrus tot ce a fost, secţii de mecanizare, tractoare… Luăm tractoare de pe unde nu te miri şi noi rămânem cu fabrici de tractoare şi oameni care nu au unde să lucreze. Măcar să fi făcut pentru oamenii de aici, pentru micii agricultori. E ceva ce mie îmi scapă…

– Ce planuri aveţi pentru anul viitor?

– Anul viitor vom continua acest Masterplan de canal şi apă. El are termen într-un an şi sperăm ca, în 2014, să îl încheiem. Vom încheia lucrările la Căminul Cultural. Sper ca acea sală de festivităţi de la Sărata să fie trecută şi ea ca finalizată în 2014, sper să facem şi ceva asfaltări. După ce se termină canalizarea şi apa pe aceste două drumuri, avem aprobate pe PDI, zece kilometri de asfalt. Sper să găsim soluţii şi pentru nevoia de locuri de muncă, să găsim o formă ca aceşti oameni să poată să-şi valorifice producţia la preţuri mai bune ca să poată să reia anul agricol. Trăim cu această speranţă că va fi mai bine pentru oameni.

– Până atunci trebuie să ne bucurăm de Crăciun. Cum vor petrece locuitorii din Călăraşi aceste sărbători?

– Avem organizat pom de Crăciun în toate cele trei şcoli generale. Toate activităţile se vor desfăşura în această săptămână şi, joi, vom avea colindători din fiecare şcoală. Avem şi acea întâlnire de sfârşit de an cu tot salariaţii, cu cei de la nivelul localităţii, din unităţi şcolare, Poliţie. Sunt deja trei revelioane care se organizează la nivelul localităţii, cu focuri de artificii. Măcar în acea noapte oamenii să se simtă şi ei bine.

– Ce urare le faceţi oamenilor din comună?

– Le urez un an mai bun decât 2013, realizări pe toate planurile. Să fie sănătoşi şi tot ce îşi doresc ei să se împlinească. Şi un „La mulţi ani” din toată inima!

Interviu realizat de LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU