Expoziţie de sculptură a artistului Virgilius Moldovan, la Muzeul de Artă

0
981

muzeu - Virgilius MoldovanLa Muzeul de Artă Craiova – Palatul „Jean Mihail” va avea loc joi, 20 octombrie, ora 18.00, vernisajul expoziţiei de sculptură „Hipercarne”, cu lucrări de Virgilius Moldovan – artist de origine română, din 1986 stabilit la Viena, în Austria. Expoziţia va fi deschisă în perioada 20 octombrie – 1 decembrie şi este inclusă în circuitul de vizitare al muzeului (marţi-duminică, între orele 10.00 şi 17.00).

Născut la Braşov, în 1955, Virgilius Moldovan a studiat sculptura în cadrul Academiei de Arte „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, la clasa sculptorului Kos Andras. În 1986 a părăsit România, pentru a se stabili şi lucra la Viena. A expus, începând din 1995, aproape pretutindeni în lume, în expoziţii de grup şi personale, în galerii, târguri de artă şi diverse bienale, câştigând premii importante, printre care Medalia de Aur pentru sculptură la Bienala Internaţională de Artă de la Florenţa (1999). Lucrările sale au putut fi revăzute în România în 2003, cu prilejul unor expoziţii organizate la Muzeele de Artă din Cluj şi Braşov, iar anul acesta ajung pentru prima oară la Craiova.

„Moldovan sculptează preponderent, dar nu exclusiv, figuri şi trupuri umane, într-o manieră aparent hiperrealistă. Cel mai adesea, ele sunt supradimensionate şi impresionează datorită unei meticuloase concentrări asupra detaliului anatomic, exhibat cu o sinceritate cinică şi dureroasă. Prin intermediul materialului – silicon – şi unei combinaţii de răşini, preparată după o formulă proprie, reuşeşte să reproducă cu acurateţe culoarea, consistenţa şi aspectul cărnii omeneşti. Surprinse în ipostaze aproape groteşti, personajele sale sunt nuduri dezumanizate. Spre deosebire de modelul nudităţii sculpturale antice, ce zeifica omul, Moldovan se foloseşte de monumentalitate pentru a accentua caracterul subuman al propriilor personaje”, precizează reprezentanţii muzeului craiovean într-un comunicat de presă.muzeu - Alterego

„Muzeul de Artă Craiova foloseşte în expunere personajele sculptorului pentru a descoperi semnificaţia şi impactul unui nou tip de materie, specific unei perioade de decadenţă a civilizaţiei: hipercarnea. Aceasta, fiind născută din indiferenţa abulică a unei creaturi care, după pierderea spiritualităţii, a pierdut complet şi controlul asupra propriei biologii, nu e de natură să ne placă, pentru că nu ne flatează”, se mai menţionează în comunicat.muzeu - Dat peste cap