Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a primit vizita academicianului Basarab Nicolescu

0
345

presedinte1Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a primit, ieri, la Palatul Administrativ, vizita academicianului Basarab Nicolescu, prezent la Craiova pentru inaugurarea bibliotecii dedicate exilului românesc din Paris, constituite prin importanta donaţie de carte a reputatului savant.

„Suntem foarte onoraţi să vă avem oaspete la Consiliul Judeţean Dolj şi doresc să vă asigur că vă suntem recunoscători pentru că aţi ales Biblioteca «Alexandru şi Aristia Aman» din Craiova pentru a dona preţiosul dumneavoastră fond de volume şi documente, un adevărat  tezaur scris al exilului românesc de la Paris.

Apreciez că, în ceea ce priveşte instituţiile de cultură, consiliul judeţean a reuşit, în aceşti ultimi ani, să realizeze numeroase investiţii importante. Am avut de partea noastră şi atuul accesării fondurilor europene, cu ajutorul cărora am restaurat şi dezvoltat principalele noastre muzee – Muzeul de Artă şi Muzeul Olteniei Craiova – prin proiecte care, însumate, depăşesc 11 milioane de euro. Am construit un imobil destinat activităţii muzeale şi suntem în plin proces de edificare a unuia nou, dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuşi. De asemenea, pentru Biblioteca Judeţeană «Aman», am atras fonduri şi pregătim un alt demers prin care să punem în valoare o clădire splendidă, în care vom amenaja un muzeu al cărţii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, academicianul Basarab Nicolescu a afirmat: „Consider că este foarte important să construim în timp, iar evenimentul care va avea loc marţi trece, cu siguranţă, dincolo de noi. Din acest punct de vedere, apreciez faptul că Biblioteca Judeţeană «Alexandru şi Aristia Aman» are, în domnul Lucian Dindirică, un manager bun, un om de cultură, dar – şi mai important – un vizionar.presedinte

Cred că un Muzeu al Exilului Românesc, care nu există în ţara noastră, reprezintă o necesitate, având un rol esenţial, nu de memorie, ci de a readuce cultura română acasă. Este, aşadar, un demers în sprijinul reîntregirii culturii române, iar acum încerc să conving prieteni, familii, urmaşi să îmi urmeze gestul şi să facă donaţii pentru acest muzeu. Mă bucur că avem un punct de pornire solid, este un lucru minunat şi doresc să mulţumesc încă o dată, întrucât ceea ce realizăm la Craiova reprezintă un lucru peren.“

            Alături de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, la întâlnirea cu academicianul Basarab Nicolescu au participat vicepreşedintele CJ Cosmin Vasile, directorul Bibliotecii Judeţene «Alexandru şi Aristia Aman», Lucian Dindirică, prorectorul Universităţii din Craiova prof. univ. dr. Radu Constantinescu şi decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean.