Craiova: A fost lansată campania de prevenire a violenţei domestice “Aripi Frânte”

0
395
aripi4Astăzi, la Centrul Multifuncţional din Craiova, a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost lansată, şi în judeţul Dolj, Campania “Aripi Frânte”, o campanie iniţiată în parteneriat Asociaţia Necuvinte şi Poliţia Română. La conferinţa de presă au participat, pe lângă purtătorul de cuvânt al I.P.J. Dolj şi comisar-şef Stoian Mihai, şeful Serviciului de Ordine Publică, cms. şef. Stanca Giucă, Compartimentul Analiză, Cercetare şi Prevenirea Criminalităţii, ag. şef. pr. Gabriel Tănasie, din cadrul Secţiei 5 Poliţie, Irina Gruia, psihoterapeut şi, bineînţeles, Simona Voicescu, director executiv al Asociaţiei Necuvinte.
Au fost abordate mai multe subiecte privind ordinul de protecţie, factorii generatori ai violenţei, profilul victimei şi faptul că, din păcate, multe dintre victimele acestui tip de infracţiuni sunt reticente la denunţarea agresorilor. 
Printre factorii generatori ai violenţei au fost identificaţi consumul de băuturi alcoolice, situaţia financiară precară, nivelul educaţional scăzut (comportamente arhaice) şi atitudinea duplicitară a persoanelor agresate ( aleg calea împăcării cu agresorul la scurt timp după depunerea plângerii). 
Persoanele abuzate caută să se împace cu agresorul invocând o serie de argumente de rezonanţă intrinsecă sau extrinsecă, cum ar fi: dependenţa emoţională şi materială, conformarea la un model socio – cultural care tolerează/aproba utilizarea violenţei în relaţiile de cuplu şi incriminează divorţul, prezenţa copiilor în cadrul familiei, necunoaşterea legislaţiei actuale şi a posibilităţilor oferite de instituţiile statului împreună cu ONG-urile.
 
Informaţii de background: 
Asociaţia Necuvinte a lansat pe data de 1 iulie a.c. în colaborare cu Poliţia Română campania Aripi Frânte. Punctul central al campaniei îl reprezintă filmul documentar “Aripi Frânte”. Documentarul prezintă situaţia victimelor violenţei domestice din România prin câteva cazuri ale unor deţinute din Penitenciarul de Femei Târgşor.  Documentarul este construit în jurul poveştilor unor femei care au trăit o viaţă în abuzuri şi frică, ce le-a motivat pe acestea să reziste ani de zile unor suferinţe crunte, să nu ceară ajutorul nimănui ajungând la un moment dat să clacheze şi să devina din victimă agresor, făcându-şi singure dreptate. În cadrul acestei campanii, a fost realizat şi Ghidul Siguranţei Victimelor Violenţei în Familie care până la finalul acestui an vor fi distribuite în toate secţiile de poliţie la nivel naţional. Acest Ghid se adresează persoanelor care înţeleg că se află într-o situaţie de tip abuziv şi fac primii paşi spre a ieşi din acel mediu. Ghidul va fi însoţit de afişe care vor fi lipite în scările de bloc, la aviziere şi în alte locuri de mare vizibilitate. În cadrul acestei campanii se vor desfăşura activităţi de informare şi sensibilizare la nivel naţional.