În viziunea liberalilor doljeni: Construcţia Spitalului Regional Craiova, o problemă pasată de la unii la alţii

0
310

spital regionalPreşedintele PNL Craiova, deputatul Ionuţ Stroe a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată în stradă, în faţa sediului partidului, situaţia privind una dintre cele mai importante investiţii ce ar trebui demarate în Craiova, respectiv construcţia Spitalului Regional Craiova.

Parlamentarul doljean a subliniat faptul că deşi terenul pare a fi găsit, totuşi, mai trebuiesc obţinute nişte avize de la Autoritatea Aeronautică, care se pare că vin foarte greu. De asemenea, trebuie să se elibereze şi certificatul de urbanism de la Primăria Craiova. „De câte luni este nevoie pentru astfel de avize? Ministerul Sănătăţii aruncă responsabilitatea în cârca Companiei Naţionale de Invesiţii şi a autorităţilor locale, iar CNI se laudă cu nu are în atribuţii decât acordarea de asistenţă tehnică în redactarea documentaţiilor. Adică, nimeni nu face nimic, toţi îşi pasează problema în cerc şi lucrurile trenează nejustificat. În aceste condiţii, am decis, în virtutea atribuţiilor pe care le avem ca parlamentari, să declanşăm toate demersurile posibile astfel încât să dăm un impuls autorităţilor şi să îi trezim la realitate. Vom merge în audienţe la decidenţi, vom cere verificarea activitatii fiecaruia pana acum, vom face demersuri si presiuni legale astfel încât până în toamnă să vedem clar evoluţii concrete în construcţia acestui spital!”, susţine preşedintele PNL Craiova.stroe

„Vrem acţiune !”

Liberalii încearcă să afle care este stadiul studiilor de fezabilitate pe noul amplasament şi dacă s-au făcut estimările de costuri. În urmă cu 2 ani, se vorbea despre 100 milioane de euro – 50 milioane existenţi de la UE, 40 milioane de euro de la Ministerul Sănătăţii şi 10 milioane din fonduri locale. În răspunsul primit de la Ministerul Sănătăţii se aruncă un tabel cu date din 2007 şi cu o estimare de buget actualizată în 2014 de 313 milioane de euro. „Când avem spitale în care aglomeratia şi condiţiile proaste sunt evidente , dar există  fonduri alocate pentru altele noi şi nimeni nu întreprinde nimic decât plimbă nişte hârtii de la unii la alţii, e evident că e nevoie de o intervenţie categorică. Nu mai putem accepta tergiversări, hârtii şi răspunsuri aiurea. Vrem acţiune. Prin urmare, săptămâna viitoare vom merge la uşile tuturor şi vom cere răspunsuri. Venim astfel în sprijinul acestor insitituţii punându-le la dispoziţie experienţa noastră în administraţie şi suportul parlamentar, dacă e nevoie chiar în crearea unui grup de lucru care să monitorizeze implementarea acestui proiect. Spitalul Regional din Craiova este esenţial pentru noi, pentru orasul nostru şi pentru regiune. Nu doar social, el fiind menit să asigure cetăţenilor din această regiune servicii medicale de calitate, comparabile cu cele oferite de către furnizorii de servicii medicale din statele membre ale Uniunii Europene,  dar şi din punct de vedere economic, fiind o investiţie publică mare, al locurilor de muncă care se creează şi nu în ultimul rând al beneficiilor în educaţie, fiind vorba despre un spital regional universitar, în oraşul nostru cu o bună tradiţie în medicină”, a mai spus Ionuţ Stroe.