A început, la Craiova, vaccinarea cu Johnson&Johnson

0
792

La unul dintre centrelele de la Sala Polivalentă din Craiova a început, de astăzi, vaccinarea cu Johnson & Johnson, au anunțat reprezentanții Prefecturii Dolj. 

Persoanele care doresc să se vaccineze cu acest tip de ser o pot face fără a se programa. Este vorba de centrul nr. 3, acolo unde se făcea vaccinare cu AstraZeneca. „Astăzi a debutat vaccinarea cu Johnson & Johnson la C3 – Sala Polivalenta. Nu necesită programare, doar cu C.I. Programul este 8.00 -20.00, de luni până duminică”, au precizat reprezentanții Prefecturii Dolj. Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză și poate fi făcut tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani.