Lângă noi, spre vest …

0
120

O recentă menţiune belicoasă a premierului albanez, Edi Rama, care consideră că „unirea Albaniei cu Kosovo este inevitabilă şi indiscutabilă, indiferent dacă acest deziderat se va întâmpla prin aderarea la Uniunea europeană sau nu”, făcută într-un interviu acordat unui post de radio kosovar, a turnat „gaz peste tăciuni nestinşi”, Belgradul acuzându-l imediat că „bate tobele războiului”. Dacă un consilier al preşedintelui Serbiei, Tomislav Nicolici, l-a atenţionat diplomatic pe Edi Rama, care efectuase recent o vizită istorică la Belgrad, ca guvernul de la Tirana să-şi respecte obligaţiile internaţionale, premierul Alexandar Vucici, mult mai tranşant, a scris pe Twitter că „Albania şi Kosovo nu se vor uni niciodată”. Declaraţia premierului Edi Rama este de dată recentă şi, chiar făcută din complezenţă, nu a căzut deloc bine, inclusiv la UE, a cărei aspirantă este şi Albania, aceasta pledând, în subsidiar, pentru scutirea de vize a kosovarilor. Relaţiile Belgradului cu Tirana rămân reci, în pofida recomandărilor exprese ale UE, de flexibilizare, ambele ţări aspirând la integrare, Serbia fiind condiţionată de recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo, „leagănul culturii slave şi ortodoxe”, deşi albanofonii reprezintă 90% din populaţie. Oricum, nu tactul i-a prososit premierului albanez, socialistul Edi Rama. Fiindcă imediat s-au repus pe tapet evenimentele din 14 octombrie 2014, de pe stadionul „Partizan” din Belgrad, când partida de fotbal contând pentru preliminariile Euro 2016, dintre Serbia şi Albania, a fost oprită în minutul 42, la scorul de 0-0. În acel moment, şi aşa tensionat, în absenţa suporterilor oaspeţi, din motive de securitate, o dronă ce acroşa drapelul „Marii Albanii” a survolat terenul de joc. 5.000 de poliţişti fuseseră mobilizaţi în afara stadionului. În timp ce jucătorii Ştefan Mitrovici – de la gazde, şi Andi Lala – de la oaspeţi, trăgeau de drapel, s-a iscat încăierarea din teren, care a cristalizat o seară ireală. Căpitanul echipei albaneze, Lorik Cana, purtând brasarda „No to racism”, a sărit în apărarea coechipierului său, Bekim Balaj, agresat de un suporter intrat pe gazon. În tribuna oficială, se afla şi fratele actualului premier albanez, Olsi Rama, bănuit iniţial, fără a se proba, de dirijarea dronei. Lorik Cana (ex-PSG şi OM) este un star al reprezentativei albaneze, originar fiind din Kosovo, ca şi alţi şase coechipieri, titulari în acea seară. La Belgrad, termenul care rezumă episodul dronei este „provocare” şi vicepreşedintele Federaţiei sârbe de fotbal, fostul internaţional iugoslav, Ivan Curkovici, un idol al suporterilor echipei franceze „St. Etienne”, a mărturisit că totul a fost stupefiant. Cotidianul sârb „Danas” a scris că „naţionalismul ucide fotbalul”. Parţial corectă menţiunea, fiindcă, de fapt, naţionalismul a distrus Iugoslavia, considerată multă vreme un model de multiculturalism. O Europă în … Europa. La 20 de ani de la sfârşitul războiului, un ex-internaţional iugoslav, Predrag Pasici, bosniac ortodox, constată cu amărăciune: „în Iugoslavia, stadioanele au distrus ţara. În prezent, tot ele exacerbează naţionalismele” (L’Equipe” – Ce-a rămas din fotbalul iugoslav?”)­. Aluzie, fireşte, la episodul istoric, soldat cu 130 de răniţi, din 13 mai 1990, petrecut pe stadionul „Maksimir” din Zagreb, la partida de orgoliu bolnav dintre Dinamo şi Steaua Roşie Belgrad, când suporterii celor două echipe – Bad Blue Boys (BBB) şi Delje, aceştia conduşi de Zeljiko Raznatovici – au dat semnalul a ceea ce avea să urmeze: „războiul patriotic”. Ambele galerii s-au angajat ulterior în masă, de o parte în tânăra armată croată, de partea cealaltă în miliţiile paramilitare sârbe. Să lăsăm fotbalul. Marea Albanie este momentan o himeră otrăvitoare. La şapte ani de la proclamarea independenţei, Kosovo se află într-o situaţie critică: şomaj endemic, corupţie cangrenată, clientelism. În pofida ajutoarelor occidentale şi susţinerii americane, exodul este masiv şi accelerat. În fiecare lună, 20.000 de kosovari albanofoni părăsesc ţara lor pentru a imigra ilegal în UE. Dar „Marea Albanie” tulbură şi stabilitatea Macedoniei, unde albanezii formează minoritatea etnică precumpănitoare (35%). Când premierul unei ţări, cum este Albania – membră a NATO – care se bucură de o vizibilitate avantajoasă, la nivelul UE, face declaraţii imprudente, consecinţele, de regulă, nu se lasă aşteptate. Şi ele sunt întotdeauna contra-productive.