JUPITER ia și produsele de contrabandă

0
86
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 11 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, două în județul Dolj și unul în județul Constanța. Au fost ridicate bunuri contrafăcute în valoare de peste 1,9 milioane de lei.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și contrabandă. Din cercetări a reieșit că, din luna ianuarie 2026 până în prezent, două persoane din județul Dolj ar fi introdus în țară haine, încălțăminte și parfumuri pe care, prin inscripționare ulterioară, le-ar fi comercializat (inclusiv prin promovare pe rețelele de socializare) ca fiind bunuri și produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, aducând prejudicii însemnate titularilor de drept a mărcilor înregistrate.
Încălțăminte, haine și parfumuri de contrabandă
“În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat 1.300 de articole de încălțăminte, 995 de articole vestimentare și 204 parfumuri în valoare de aproximativ 1.900.000 de lei, telefoane mobile, medii de stocare, precum și o imprimantă profesională, cu privire la care există bănuiala că ar fi fost folosită în contrafacerea unor mărci protejate. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași. Activitățile au beneficiat de suportul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Filiași și Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *