Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dolj a organizat, astăzi, Gala Sportului Școlar Doljean, ediția a XXVIII-a. Evenimentul a constat în premierea elevilor sportivi doljeni și a antrenorilor acestora, care au obținut performanțe remarcabile, pe parcursul anului 2025, în cadrul competițiilor internaționale. Au fost premiați 32 de sportivi și 17 antrenori. De asemenea, au primit distincții sportivii și antrenorii anului, atât la probele neolimpice, cât și la cele neolimpice. Fondul de premiere se ridică la o valoare de 50.000 lei, fiind asigurat de către Consiliul Județean Dolj.
A fost , cu adevărat, o Gală. Amfiteatrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj a fost arhiplin, asistența aplaudând performanțele obținute de elevi și antrenorii lor. După deschiderea oficială a evenimentului, prin intonarea Imnului de Stat al României, de către o elevă a Colegiului Național Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova, s/a ținut un moment de reculegere în memoria a doi oameni de sport binecunoscuți în Craiova – Paul Răducan (fotbal) și Liviu Manea (baschet ) – recent dispăruți dintre noi. Primul discurs i-a aparținut prof.univ.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al ISJ Dolj : “Este un moment în care omagiem excelența în sportul școlar. Suntem bucuroși să premiem performanța , care nu vine de la sine, ci prin eforturi conjugate : elevi, părinți, profesori. Mulțumim Consiliului Județean Dolj, Primăriei Craiova, Instituției Prefectului Dolj, pentru sprijinul acordat”. Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a menționat : “Suntem mândri pentru ceea ce ați realizat, voi , copii, împreună cu antrenorii și părinții voștri. CJ Dolj va fi implicat mereu în susținerea activității sportive. Viitorul Complex sportiv, care este în plin proces de construire, va fi dedicat vouă” . La rândul său, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a precizat : “Felicitări tuturor celor premiați astăzi! . Facem tot ce putem pentru a vă asigura condiții excelente de pregătire. În premieră, vă spun că, în toamnă, va începe un program de reabilitare a sălilor de sport de la Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trișcu”, din fonduri europene. “. La rândul său, prefectul de Dolj, Eugen Călinoiu, a spus : “Sunt onorat să fiu la un astfel de eveniment. Sunt în fața celor care au adus excelența în sport. Pentru voi, vorbesc faptele. Mă înclin cu respect în fața celor care au dus sportul la rang de virtute”.
Sportivii și antrenorii anului
Înainte de festivitatea de premiere, pe scenă a urcat viitorul sportului doljean : elevi de la karate, judo, scrimă, tenis de masă, lupte libere, handbal, volei, baschet, fotbal. Au fost premiați 32 de sportivi și 17 antrenori. Sportivul și antrenorul anului, la probe neolimpice au fost declarați Patrick Budan, respectiv prof. Geri Mitroi (karate), iar, la probe olimpice, Cristina Maria Surcel (Lupte libere), respectiv prof. Valentin Boboșca.















