Comisia oferă îndrumări privind drepturile pasagerilor din UE

0
505

În eforturile noastre de atenuare a impactului economic al pandemiei COVID-19, Comisia a publicat astăzi, 18 martie, un set de linii directoare pentru a se asigura că drepturile pasagerilor UE sunt aplicate într-un mod coerent în toată UE.

Guvernele naționale au introdus diferite măsuri, inclusiv restricții de călătorie și controale la frontieră. Scopul acestor orientări este de a asigura pasagerii că drepturile lor sunt protejate.

Comisarul pentru transport, Adina Vălean, a declarat: „Având în vedere anulările în masă și întârzierile cu care se confruntă atât pasagerii cât și operatorii de transport din cauza pandemiei  de COVID-19, Comisia dorește să ofere o siguranță legislativă cu privire la modul de aplicare a drepturilor pasagerilor UE. În cazul anulărilor, furnizorul de transport trebuie să ramburseze sau să îndrume pasagerii către alte rute. Dacă pasagerii decid să își anuleze călătoria din proprie inițiativă, rambursarea biletului depinde de tipul acestuia, iar companiile pot oferi vouchere pentru folosire ulterioară. Liniile directoare de astăzi vor oferi claritatea necesară cu privire la modul de aplicare a drepturilor pasagerilor UE într-o manieră coordonată, în întreaga Uniune. Continuăm să monitorizăm situația care evoluează rapid și, dacă va fi cazul, vom lua măsuri suplimentare.”

Aceste orientări vor ajuta pasagerii, industria și autoritățile naționale în această situație fără precedent, în care sunt impuse restricții importante de călătorie de către guvernele naționale, iar serviciile de transport în UE se confruntă cu un efect de domino. Aceste clarificări vor contribui la reducerea costurilor pentru sectorul transporturilor, puternic afectat de pandemie. Liniile directoare prezentate acoperă drepturile pasagerilor atunci când călătoresc pe cale aeriană, feroviară, navală sau cu autobuzul /autocarul, căi navigabile maritime și interioare, precum și obligațiile corespunzătoare pentru transportatori.

Dacă pasagerii se confruntă cu o situație cum ar fi anularea călătoriei, pot alege între rambursarea prețului biletului sau redirecționarea pentru a ajunge la destinația finală la o dată ulterioară. În același timp, orientările publicate clarifică faptul că circumstanțele actuale sunt „extraordinare”, cu consecința că anumite drepturi – cum ar fi compensația în cazul anulării zborului la mai puțin de două săptămâni de la data plecării – nu pot fi invocate.

Context

UE este singura zonă din lume unde cetățenii sunt protejați printr-un un set complet de drepturi ale pasagerilor – indiferent dacă este vorba de călătorii cu avionul, transport naval, feroviar, cu autobuzul sau autocarul. Transportatorii trebuie să ofere pasagerilor al căror serviciu a fost anulat, posibilitatea de rambursare (a biletelor) sau redirecționare. Transportatorii trebuie să asigure mese și cazare. În ceea ce privește compensațiile, regulile diferă în funcție de modalitatea de transport.