Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa la Bruxelles, la reuniunea ministerială a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului

0
461

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa mâine, la Bruxelles, la reuniunea ministerială a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), unde va susţine o intervenţie şi va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creşterii numărului manifestărilor de antisemitism şi discriminare, dar şi a modalităţilor concrete de contracarare a acestor tendinţe.  Alianţa Internaţională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) este o organizaţie internaţională cu sediul la Berlin, care numără 31 de state membre, 11 state observator şi 7 parteneri internaţionali permanenţi. IHRA a fost fondată în 1998 şi îşi desfăşoară activitatea pe baza Declaraţiei de la Stockholm, acţionând în scopul consolidării memoriei, cercetării şi educaţiei despre Holocaust, precizează MAE.