Până la urmă, lucrurile se prezintă cum bine se vede, şi deşi nu suntem întrebaţi – dacă avem sau nu preferinţe – sperăm să trecem onorabil peste o dilemă care se prefigurează. De partea cui sunteţi? A UE sau a SUA? Pentru a nu supăra pe nimeni ar trebui să ne regăsim ipocrizia copilăriei, când eram întrebaţi, măsură a imbecilităţii adulte, „pe cine iubeşti mai mult”. Uniunea Europeană a luat act de turnanta istorică, regăsită în interviul fluviu al lui Donald Trump, în weekend-ul trecut, timp de 50 de minute, în biroul său de la etajul 26 al Trump Tower, acordat publicaţiilor „Bild” şi „The Times”. Paletă problematică diversificată: Brexit, NATO, Rusia, criza refugiaţilor, ameninţarea protecţionismului ş.a.m.d.. Pentru prima dată după 1950, un preşedinte american mărturiseşte, e drept cu câteva zile înainte de instalarea sa la Casa Albă, indiferenţa la proiectul de integrare europeană, pariind pe o demantelare apropiată. Viraj geo-strategic? Şocul, fiindcă nu putem vorbi de reviriment, este total: America a contribuit la unificarea europenilor imediat după cel de-al doilea război mondial, încurajând şi susţinând contrucţia comunitară, dar acum lasă să se înţeleagă că nu are nici o importanţă şi îi este perfect indiferent dacă europenii sunt uniţi sau nu. Pentru Donald Trump, UE a fost construită parţial pentru „a bate” comercial Statele Unite. Ceea ce este inexact. Salutând Brexit-ul, care ar putea fi semnalul imitării de alte state membre ale UE, a anunţat un acord foarte rapid de liber schimb cu Marea Britanie, pentru amortizarea şocului, ameninţarea comercială vizând în special Germania care ar putea să îşi vadă exporturile de autoturisme, pe piaţa americană, taxate cu peste 35%. Conştienţi de ceea ce se prefigurează, dacă ne luăm după presa europeană, Angela Merkel şi Francois Hollande s-au întreţinut prelungic telefonic în cursul zilei de luni, pentru armonizarea poziţiei lor comune. Mesajul exprimat s-a arătat clar: UE trebuie să facă „bloc” în faţa ameninţării sau se dezintegrează. Iritat de-a dreptul s-a arătat Francois Hollande, care oricum nu va mai avea la dispoziţie mult timp, acesta estimând că „UE nu are nevoie de consiliere externă pentru ceea ce are de făcut”, aserţiunea fiind rostită în cursul festivităţii de decorare cu „Legiunea de Onoare” a ambasadoarei americane la Paris, Janet Hartley. Francois Hollande a făcut apel la America lui Donald Trump, cea mai mare putere a planetei, „să nu îi fie frică de ea însăşi şi de lume”. Luni, într-o conferinţă de presă, la Berlin, Angela Merkel nu a dorit să răspundă punctual declaraţiilor corozive, în privinţa UE şi NATO, dar a reafirmat poziţia sa privind legăturile trans-atlantice post-Brexit. „Noi, europenii avem destinul în propriile mâini”. „Uniunea Europeană a devenit un instrument în mâinle Germaniei, ceea ce este în detrimentul altor naţiuni”, opinează Donald Trump. În ceea ce ne priveşte, ştim ce înseamnă asta. Şi noi ne-am simţit neiubiţi, de-a lungul timpului. Mai întâi la Ialta, apoi în anii ‘50 când în puşcării, cei trimişi acolo se aşteptau la o salvatoare intervenţie americană, apoi la Madrid în 1997, apoi la Washington în 1999. Stafia amorului ar putea bântui, curând – sperăm să nu se întâmple –, prin Europa şi prin lume. De mai multă vreme SUA ne-a dat semnalul că am devenit importanţi actori în regiunea Mării Negre. Amor la o atentă revedere a situaţiei. Pe cine vom iubi mai întâi, cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom descurca, avem experienţă destulă în chestiuni de suflet.
