Dolj: Peste 50 de şoferi sancţionaţi pentru viteză excesivă

0
432
radar-politieConform IPJ Dolj, vineri, 15 septembrie a.c.,  efectivele Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Nationale şi Europene, împreună cu agenţi rutieri din cadrul Biroului Rutier Craiova şi ai formaţiunilor rutiere au executat o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii încălcării regimului legal de viteză, ocazie cu care au aplicat 94 de sancţiuni contravenţionale, din care 54 pentru viteză neregulamentară, restul de 40 fiind aplicate pentru constatrea unor alte abateri la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 26 000 lei. De asemenea, oamenii legii au reţinut 11 permise de conducere pentru viteză excesivă, dar şi pentru săvârşirea unor alte abateri. Două dosare penale au fost întocmite de poliţişti pe numele a 2 persoane care, în prima situaţie, conduceau un auto neînmatriculat, respectiv pentru conducerea unui vehicul sub influenţa consumului de băuturi alcoolice.