Ingrata misiune a premierului Emil Boc

Într-o declaraţie de presă, urmată de câteva întrebări cumsecade ale ziariştilor, premierul Emil Boc a făcut referiri la violenţa stradală în care a degenerat mitingul de duminică, din Capitală. „Coaliţia a solicitat foarte clar şi explicit autorităţilor statului să protejeze cetăţeanul indiferent unde se află (…). Violenţele stradale ne fac mult rău. Pe termen mediu şi lung, compromit stabilitatea economică câştigată, şansa de a avea o creştere economică, ce să ne aducă mai repede prosperitatea care să se resimtă în buzunarele românilor”. Atingând şi retorica progresului continu, premierul Emil Boc s-a referit precumpănitor la ceea ce s-a petrecut în zona „nefrecventabilă”, spaţiul dintre Universitate şi Piaţa Unirii, unde au avut loc ciocniri violente, condamnabile, între jandarmii provocaţi şi pegra radicalizată. A mai existat, însă, şi o altă zonă cu protestatari, majoritatea neafiliaţi politic, revoltaţi, deprimaţi de greutăţile prin care trec, cât şi de regresul procedurilor democratice, atât în Capitală, cât şi în majoritatea oraşelor mari din ţară, unde s-au organizat mitinguri. Acestora, premierul le înţelege „suferinţele, necazurile, nevoile”. Dar atât. Cum nici un om normal la cap nu poate saluta escaladarea tensiunilor, prin utilizarea materialelor pirotehnice, gazelor lacrimogene, sticlelor incendiare, bolovanilor, trebuie făcută delimitarea cuvenită între zonele de manifestanţi. Orice miting, legal sau ilegal, fiindcă se discută şi despre acest aspect, are un potenţial de risc. Greu de evaluat. Evenimentele neprevăzute nu sunt excluse. Premierul Emil Boc a menţionat în declaraţia sa intenţia „intensificării” dialogului la nivel local, guvernamental, politic, parlamentar. Ori ca să intensifici ceva, trebuie ca acel ceva să existe în prealabil şi nu dialogul defineşte comportamentul actualei puteri. Adversarii politici, vezi blogul lui Teodor Baconschi („Opoziţia socialistă a trecut, în sfârşit, la fapte”), sunt supuşi unei discreditări sistematice şi ridicole. Probabil că magnitudinea scăzută a mitingurilor spontane de până acum, din Capitală şi din ţară, nu-l impacientează deosebit pe Emil Boc, deşi tensiunea crescândă şi extensia teritorială loveşte nemilos în Partidul Democrat Liberal. Protestatarii aşteaptă o mutare semnificativă. O variantă pusă în discuţie de Sebastian Lăzăroiu ar fi demisia lui Emil Boc. Ea n-ar rezolva, însă, lucrurile. Prăpastia dintre popor şi actuala putere este deja neliniştitoare. Deputatul Cezar Preda deplânge incapacitatea partidului său de a comunica mai bine cu cetăţenii, lucru ce ar fi putut evita problemele de stradă. Şi nu este singurul. Opoziţia clamează necesitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, pentru discutarea actualei stări de lucruri, şi demisia imediată a Guvernului. Ceea ce nu s-a observat duminică seara, din cauza violenţelor care au perturbat mesajele demonstranţilor, este tocmai recalibrarea clară a acestora, în sensul recursului la alegeri anticipate, ca să nu mai vorbim de predominantele scandări anti-Băsescu. De bună seamă, ca şi predecesorii săi, premierul Emil Boc doreşte mitinguri cordiale, de omenie, cu oameni răbdători, deloc furioşi, adică nemulţumiţi, dar cu faţă umană. Numai că orice putere devine rea atunci când, în locul unui control permanent al opiniei publice şi, în primul rând al Parlamentului, există numai partizanat şi indiferenţă. Şi de acest lucru a avut parte, în permanenţă, actuala putere, care a avut atâta linişte, încât a auzit până şi lăcustele clefăind.