Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN inaugurează în data de 17 noiembrie 2018, orele 14.00, Centrul Comunitar de Asistență Medico – Socială, în localitatea Caracal, județul Olt (Str. Carpati, nr 73B). Centrul Comunitar de Asistență Medico – Socială reprezintă un concept inovator, dezvoltat și implementat de Sastipen cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local ale municipiului Caracal.
Obiectivul Centrului Comunitar de Asistență Medico – Socială este de a furniza, gratuit, servicii de sprijin integrat cu scopul creșterii accesului la serviciile de sănatate publică a populatiei de romi și a altor grupuri dezavantajate, locuitori ai municipiului Caracal.
La inaugurarea Centrului Comunitar de Asistență Medico – Socială vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice județene, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care activează la nivel local și județean, lideri ai comunităților locale, precum și beneficiarii direcți ai serviciilor oferite în cadrul centrelor.
De asemenea, o dată cu lansarea activității Centrului Comunitar de Asistență Medico – Socială se va da startul campaniei de informare, educare, conștientizare “Sănătatea ta, prioritatea noastră!” ce va avea ca scop prevenirea diabetului zaharat și a hipertensiunii arteriale în rândul populației vulnerabile.
Acțiunea se înscrie în cadrul proiectului “zefiR – Împreună pentru puterea de acțiune” co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elevețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și implementat de către consorțiul coordonat de Fundatia Terre de Hommes și format din Centrul Rromilor Amare Rromentza, Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună, Fundația PACT și Fundația Pestalozzi ca parteneri principali și Habitat pentru Umanitate România, alături de Sastipen, ca parteneri asociați.
Despre zefiR:
zefiR se bazează pe o abordare integrată privind educația și sănătatea, ca arii prioritare de acțiune, alături de locuire – ca domeniu complementar, având la bază dezvoltarea comunitară ca abordare transversală (participare, leadership, incluziune, antreprenoriat social). Scopul proiectului este de a reduce disparitățile dintre romi, grupuri defavorizate și populatia majoritară într-un mod durabil și concret, contribuind la incluziunea socială a minorităților.
Despre partenerii din consorțiu:
Fundația Terre des hommes România – lider de consorțiu și coordonator proiect
Fundaţia Terre des hommes (Tdh) este o organizaţie nonprofit care luptă pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor la nivel internaţional. În Romania, organizaţia este prezentă din 1992, cu proiecte în domeniul sănătăţii mamei şi copilului şi protecţiei drepturilor copilului: prevenirea abandonului şcolar, iniţiative anti-trafic, întărirea sistemului de protecţie socială la nivel local (www.tdh-childprotection.org; www.tdh.ch).
Centrul Rromilor Amare Rromentza urmăreşte prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare faţă de rromi; protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi ale minorităţilor; facilitarea accesul rromilor la drepturile civile, economice, sociale, culturale şi politice; reconstruirea sistemului instituţional care să aplice strategii de afirmare individuală şi comunitară; afirmarea elitei rromilor, creatoare de modele referenţiale; sprijinirea reconstrucţiei identitare şi creşterea stimei de sine a rromilor; promovarea unei societăţi multiculturale (www.amarerromentza.org).
Misiunea Agenției de Dezvoltare Comunitară Împreună este orientată în vederea păstrării și afirmării personalității rromilor, prin activități de cercetare, documentare și difuzare, elaborare și implementare a politicilor sociale în folosul rromilor. Domeniile de activitate ale organizaţiei sunt: dezvoltare comunitară – cercetare, formare de resurse umane, managementul proiectelor; cooperare transfrontalieră: cultură, sănătate, educație; grant-uri: locuințe, monitorizare, evaluare (www.agentiaimpreuna.ro).
Fundația PACT – Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare – contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților prin încurajarea, susținerea și promovarea inițiativelor locale și regionale, a parteneriatului și a responsabilității sociale. PACT lucrează direct cu oamenii care trăiesc în zonele rurale şi oraşele mici din sudul României, pentru a crea structuri ale societăţii civile pe care le numește generic organizaţii comunitare şi pe care le sprijină să fie active, eficiente, sustenabile şi vizibile în regiunea lor (www.fundatiapact.ro).
Misiunea Fundației Pestalozzi România este de a iniția, dezvolta și promova programe și servicii care să răspundă nevoilor persoanelor aflate în dificultate, pe baza principiilor asistenței sociale. Principalele activități ale organizaţiei: educație interculturală, training, consultanță, servicii directe; training și coaching adresat instituțiilor publice, școlilor, liceelor, universităților; consultanță privind dezvoltarea resurselor umane, evaluare de personal, identificarea nevoilor de formare; consultanță în managementul proiectelor; consultanță și facilitare în dezvoltare comunitară; formarea profesională a adulților; realizarea și implementarea de proiecte cu și pentru tineri; studii și cercetare (www.pestalozzi.ro).
Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN are ca scop elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea de politici privind îmbunătăţirea situaţiei grupurilor dezavantajate, precum şi protecţia drepturilor omului bazată pe principiul non-discriminării şi egalităţii de şanse între cetăţeni. Viziunea organizației este o societate care acceptă diversitatea, unde oamenii sunt sănătoşi şi se sprijină unul pe celălalt. Toţi au acces egal la servicii integrate de calitate, conform nevoilor lor (www.sastipen.ro).