2-0 cu Irlanda de Nord, la Bucureşti, în preliminariile EURO 2016, este un rezultat de pus în ramă la sediul FRF. Nord-irlandezii au venit pe „Naţional Arena” în postura de lideri ai grupei F, după aproape trei decenii în care fotbalul lor se dovedise incapabil a se califica pentru vreo competiţie internaţională. Spre deosebire de vecinii lor sudici, de la începutul anilor 80 în ascensiune (sfert-finalişti la CM 90, ajunşi în optimi în 1994 şi 2002). Aşadar, rezultat mare, datorat realizărilor fabuloase ale fundaşului stelist Paul Papp şi inteligenţei tactice a lui Sânmărtean, de departe lumina echipei generalului Anghel Iordănescu. Un rezultat mare pe motivul esenţial că aduce reprezentativa României pe primul loc în grupa F, dar şi pentru acela că victoria tricolorilor este o revanşă în faţa aceluiaşi adversar – aflat în plină renaştere – după 29 de ani. Atunci, la 16 octombrie 1985, Irlanda de Nord, echipa lui Billy Bingham, pe Stadionul „23 August” – o clisă acoperită cu iarbă – a scufundat toate speranţele noastre de a vedea tricolorii la CM din Mexic, unde a strălucit ca o stea de primă mărime, mai trebuie s-o spunem, Diego Maradona. A fost o partidă de calvar când golul crunt al nord-irlandezului Quinn, din minutul 29, în poarta lui Silviu Lung, după un şir de erori în defensivă, n-a mai putut fi întors, chiar dacă raportul cornerelor a fost de 21-0, chiar dacă s-a şutat de 11 ori pe spaţiul porţii lui Jennings, fundaşul Nicholl suplinindu-l de două ori când fusese bătut iremediabil. Cele două remize (0-0 şi 1-1) cu echipa lui Bobby Robson –selecţionerul Angliei- rămâneau de palmares, iar cursa lui Cămătaru la golul de pe Wembley (11 septembrie 1985), cu Fenwick şi Wright în spate, până în careul lui Shilton, o imagine de neuitat. La returul cu nord-irlandezii de la Bucureşti, după victoria acestora pe teren propriu (3-2), lucrurile se prezentau astfel: Costică Ştefănescu, suspendat pentru două cartonaşe galbene; Rodion Cămătaru, accidentat în partida de campionat cu FC Argeş, după un atac criminal, „din spate”, al fundaşului Ştefan, cu fractură de peroneu, pentru care piteşteanul nici măcar n-a fost eliminat din teren. FC Argeş cu Florin Halagian antrenor avea…imunitate. Asta nu s-a mai spus. Cum nu s-a mai reamintit nici faptul că stelistul Tudorel Stoica, căpitanul celor din Ghencea, refuza convocările la echipa reprezentativă. Iar Ilie Balaci, farul echipei lui Lucescu în preliminariile pentru Euro 84, era indisponibil. Selecţionerul Mircea Lucescu l-a investit, s-a spus mişcare surprinzătoare, pe Gică Hagi (21 de ani) căpitan de echipă, cam totuna cu misiunea eroului lui Jules Verne, numai că sub povara banderolei a clacat, fiind de nerecunoscut, amestecându-se în anonimatul plutonului, cu Marcel Coraş, Dorin Mateuţ sau Mircea Rednic, toţi undeva spre 1,70 m în faţa unei defensive cât stâlpul de telegraf fiecare. Gândire de selecţioner, elogiat până la delir de cântăreţii fideli. Sub orice critică, Iorgulescu şi Iovan. S-a mai sperat inutil în fair-play-ul britanic, clişeu ieftin, de parcă Bryan Robson şi Whiteside, colegi de echipă la Manchester United, urmau să-şi pună tălpi pe ochi în confruntarea directă de amorul lor…pentru tricolori. Bineînţeles din „fair-play” au făcut 0-0 pe Wembley şi România era lăsată acasă. North Ireland a mers în Mexic în numele fair-play-ului britanic, cum spuneam, într-un moment în care cluburile engleze erau excluse din competiţiile europene după tragedia de pe Haysel. Într-o carte dedicată lui Mircea Lucescu, chiar aşa intitulată, apărută în 2009, Ioan Chirilă, neîndoielnic bun povestitor, atribuia disputarea partidei pe Stadionul „23 August”…conducerii partidului, mai exact lui Emil Bobu şi preşedintelui CNEFS-ului de la acea vreme, Haralambie Alexa. Infinit mai vinovaţi decât Mircea Lucescu…
MIRCEA CANŢĂR
