Zverev – Cobolli, finala la Roland Garros

0
4

Italianul Flavio Cobolli (24 de ani, locul 14 ATP) îl va înfrunta pe germanul Alexander Zverev (29 de ani, locul 3 ATP, duminică, în finala masculină de la Roland Garros. Ambii sun în situaţia de a câştiga în premieră un turneu de Mare Şlem, Cobolli fiind în prima sa finală la acest nivel, în timp ce Zverev a pierdut îm ultimul act la US Open 2020, Roland Garros 2024 şi Australian Open 2025. Aşadar, după ce am avut parte anul trecut de un regal, duelul Alcaraz – Sinner fiind antologic, acum avem parte de o finală inedită pe zgura pariziană.

În semifinale, Alexander Zverev a trecut de cehul Jakub Mensik, numărul 27 mondial, scor 7-5, 6-2, 3-6, 6-3. Cobolli n-a fost nevoit să joace, calificându-se după ce conaţionalul său, Matteo Arnaldi, s-a retras din competiţie înaintea semifinalelor din cauza unei afecţiuni virale.

În meciurile directe, Zverev are 3-1 cu Cobolli. Cei doi s-au întâlnit de două ori anul acesta, tot pe zgură, neamţul câştigând cu 2-0 la Madrid, iar italianul s-a impus tot 2-0 la Munchen. Anul trecut, Zverev l-a învins pe Cobolli la Halle, pe iarbă, şi la Roland Garros, în minimum de seturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *