Senatorul de Dâmboviţa, liderul social-democraţilor din judeţul respectiv, Adrian Ţuţuianu, a ajuns „o problemă”, prin gesturile sale frondiste, exacerbate, în ultima vreme. Revendică o vechime de 20 de ani în partid, a câştigat alegeri locale, a avut contribuţie, de luat în seamă, în victoria PSD la alegerile parlamentare, a trăit decepţii mărturisite, erijându-se la un moment dat într-un tenor anti-Dragnea. Până aici, nimic deosebit, nefiind singura voce frondistă. A declarat, ieri, că „nu retractează afirmaţiile făcute, în cadrul şedinţelor de lucru, în care a fost înregistrat pe ascuns, cu privire la colegii săi din PSD”. Adrian Ţuţuianu este un parlamentar cu studii superioare temeinice şi el însuşi nu omite să spună că „a învăţat şi ceva carte”, ceea ce este o realitate, dar numai în virtutea acestui adevăr putea fi mai atent la calibrarea unor maliţiozităţi discutabile în plan logic, în cadrul adunărilor pomenite, cu militanţi de toate calibrele umane, unii pretându-se la „înregistrări bolnave” şi livrarea acestora presei. Cât de moral este un asemenea gest, rămâne o întrebare retorică. Convins de prostul efect psihologic al atitudinii sale, Adrian Ţuţuianu nu îşi pune întrebări care ar trebui obligatoriu puse: ce membrii de partid sunt aceia care turmentaţi de „zel patriotic” îşi înregistrează liderul din teritoriu, când acesta exprimă „înaltul profesionalism politic”? Pe ce armătură de idei morale este construită o organizaţie locală sau judeţeană, în afara unei frazeologii retardatare, care nu dă doi bani pe strădania – atâta câtă este – a altora. Senatorul de Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu ar trebui să aibă vocea mai mică şi privirea mai tristă, după „evaluarea” aproximativă făcută ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, fiindcă putea cântării cu oarecare calm contemplativ „situaţiunea” prin care trece partidul său. E oare atât de simplu, şi la îndemâna oricui, să fii ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, într-un cabinet care şi-a propus prin programul său de guvernare, atâtea şi atâtea lucruri? Să trecem peste asta, din motive uşor deductibile. Ipostaza actuală a senatorului Adrian Ţuţuianu este una bizară, fiindcă pare sfâşiat între tezele contemplativităţii sale şi exigenţele „centrului” din care face parte, rămânând convins că singura strategie posibilă e a riscului asumat, pe un fundal ce nu oferă vreo garanţie. Există însă o posibilă circumstanţiere a celor întâmplate: toate partidele democratice, de pe continent, şi luăm în calcul, de pildă, CDU-ul Angelei Merkel şi En Marche al preşedintelui Emmanuel Macron, care cuprind tenori în dezacord cu liderii lor. Dar există peste tot „o linie roşie”. Adrian Ţuţuianu nu trebuie exclus din PSD, fiind vechi militant, cu destule merite, de-a lungul timpului, care nu pot fi şterse dintr-un condei. A comis însă greşeli impardonabile, dar nu mai mari ca ale altora. Apoi, cine mişcă în front n-ar trebui să rişte, neapărat, imprevizibile măsuri disciplinare, fiindcă, opinăm noi, s-ar cultiva reinventarea protestului pe furiş. Şi încă ceva: curajul civic este un câştig al vremurilor recente şi niciun partid adevărat, cu coerenţă notabilă, nu este constituit doar din „băieţi gigea” şi „femei de comitet”. Şi apoi PSD nu este o excepţie pe scena politică actuală. E desigur o părere.
