Se împlinesc aşadar 40 de ani de la o zi astrală a Craiovei, pe care încerc să o rememorez. Poate că unele detalii s-au şters din memorie, dar nu tot ce am trăit atunci, ceasurile de inegalabilă, dacă nu exaltare, bucurie sportivă. Colecţia ziarului „Înainte”, îngălbenită de trecerea timpului, mă ajută să revăd comentariile pe care le semnam, înainte şi după această partidă de legendă, intitulată „Kilometrul Kaiserslautern”, cum am numit momentul, început în urmă cu două săptămâni, când pe stadionul „Betzenberg” (acum, Fritz Walter), Craiova pierdea la limită (3-2) în faţa „dracilor roşii” (Die roten teufel). După ce, de la 3-0 pentru gazde, care cochetaseră în ediţia precedentă cu semifinalele competiţiei, reuşisem o revenire de nevisat. La 3-0 nemţii au crezut că toate condiţiile dezastrului sunt întrunite. La acest scor, echipe mari ies din joc, din orice zonă de luciditate, şi echilibru. Un coşmar defetist ne dădea târcoale. Inevitabilul nu s-a produs, fiindcă au venit golurile magnifice ale lui Gheorghiţă Geolgău şi Zoly Crişan, şi totul urma să se decidă la Craiova. La 3-0, Kaiserslautern îşi încheiase tot repertoriul tactic şi punea în discuţie legitimitatea semifinalei: ce să caute o echipă din estul Europei într-o fază atât de superioară a competiţiei.
Odă subdezvoltării: Succesul trebuia să aparţină Occidentului
Conducerea clubului vest german, după ce în ediţia precedentă se blocase în faţa lui IFK Goteborg, în semifinalele Cupei UEFA (1-1, 1-2 d.p.), investise, în transferurile lui Th. Allofs şi suedezului Torbjorn Nillson, 2,5 milioane mărci şi spera mărturisit în atingerea finalei competiţiei. Pe parcursul ediţiei Cupei UEFA 1982-1983 trecuse de Napoli (1-2, 2-0), Trabzonspor (3-0, 1-0), FC Sevilla (0-1, 4-0). Nu ne avantaja palmaresul confruntărilor anterioare cu echipele de club vest-germane: 3-4 şi 1-1 cu Fortuna Duseldorf, 0-2 şi 1-1 cu Bayern Munchen, 0-2 şi 1-0 cu Borussia Monchengladbach. Dar acum simţeam că legenda se putea naşte. Din toată ţara soseau pe adresa clubului telegrame de îmbărbătare. Eram săraci, dar refuzam umilinţa. Oamenii dezvoltau o fraternitate infailibilă. Amintirea simbolică a unei lumi dispărute a rămas. Adrian Păunescu dedicase echipei „Cântec pentru Oltenia”, textul apărând pe prima pagină a ziarului local, printr-o decizie riscantă, care îmi aparţinea „de cap limpede” (a scris cu ani în urmă Daniel Nanu, povestea acestui imn devenit şlagăr). Rapsodul Tudor Gheorghe lansase şi el şlagărul „O iubire alb-albastră”. Craiova vibra realmente şi toate discuţiile, indiferent de natura lor, făceau loc marelui meci. Eram documentat mai mult decât se putea în acea perioadă despre Kaiserslautern. Fusesem în tribunele stadionului vest-german la partida tur, şi trăisem de la agonie la extaz, stări greu de descris.
O dispută mai veche, aflasem din Kicker Magazin, mocnea între internaţionalul german Hans Peter Briegel şi antrenorul Rudy Kroner pe marginea manierei de apărare. Briegel susţinea apărarea „om la om”, în treimea proprie, Kroner opina pentru o zonă densă, etalată ca noutate la El Mondialul spaniol. Era nemulţumit de randamentul atacanţilor Nillson şi Allofs şi în presă i se reproşa neputinţa tranşării din partida tur, când în min. 51 avea… 3-0 şi meciul părea încheiat. S-ar fi putut apăra, citând afirmaţia pianistului american Glenn Gould, considerat un geniu al generaţiei sale, despre rock: „Nu reuşesc să înţeleg lucrurile atât de simple”. Va demonstra în partida retur că a ţinut cont de confidenţa lui Aime Jacquet, antrenorul lui Girondins Bordeaux: „Abia în timpul meciului de la Craiova mi-am dat seama că noi i-am cunoscut superficial iar ei ne-au cunoscut profund. Kroner utilizase în pregătirea partidei retur toate înregistrările video de care putuse face rost. La ora 10.30 stadionul „Central” era arhiplin. Împrejurimile erau ticsite. La ora 14.00 englezul Keith Stuart Hackett a fluierat începutul unei partide, nu captivantă, cât de neuitat. Deşi se ştiu echipele, am să le reamintesc: Universitatea: Lung – Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu – Donose, Balaci, Ţicleanu, Geolgău – Crişan, Cămătaru. FC Kaiserslautern: Reichel – Wolf, Briegel, Melzer, Dusek – Brehme, Geye, Bongartz – Allofs, Nillson, Eilenfeld. Vor mai juca la craioveni Sorin Cîrţu (min. 73) în locul lui Geolgău, A. Beldeanu (min. 46) în locul lui Crişan, iar la oaspeţi Hubner (min. 86) în locul lui Eilenfeld. Dar să revenim la meci. Ilie Balaci a fost dat în grija lui Wolf, un fundaş puternic şi cu pronunţat apetit ofensiv, în momentele în care jocul îi permitea, Brehme l-a avut în supraveghere pe Geolgău, Dusek pe Crişan, Briegel (o forţă a naturii) ca fundaş-central, i-a făcut marcaj lui Rodion Cămătaru. De partea cealaltă Tilihoi a avut sarcina de a-l marca pe suedezul Nillson, un atacant longilin, dar puternic cu o detentă impresionantă, iar Ţicleanu, magistral, l-a supravegheat pe Bongartz, dirijorul „dracilor roşii”. Craiova a depăşit repede orice inhibare şi cam din minutul 10 prin Ilie Balaci a construit coerent, cu răbdare, atac după atac. Atunci am înţeles ceva din propoziţia asta repetată obsesiv: „e ca într-un film”. Nu e vorba de simpla stupoare de a vedea cum ficţiunea devine realitate, ci de teroarea de a vedea cum realitatea se petrece după regulile ficţiunii. Aveam impresia că pe teren era Diego Maradona travestit în Ilie Balaci.
Ce le putea spune „Tică” Oţet la pauză?
0-0 după 45 de minute intense, de fotbal adevărat. Redus la trasee esenţiale, riguroase, bine însuşite, marcaj crâncen, maximă concentrare. Germanii presimţeau că totul e pe muchie de cuţit. Tică Oţet a declamat la pauză formule rituale. Secretul tactic? În realitate nu putea face mai mult, dar a vorbit –cum aveam să aflu mult mai târziu- despre acele lucruri care fac bine jucătorilor, purtătorii unei forţe terifiante. I-a încurajat. Le-a cerut jucătorilor: măcar… un gol. Pe care l-a aşteptat ca noi toţi, ca o ţară întreagă, cu gura sleită de salivă, şirul spinării străpuns de curenţi reci.
Prima excepţie: Sfânta ambiţie oltenească
N-am să amintesc toate fazele de poartă, dar momentul decisiv s-a epuizat în min. 75 când Geolgău angajat în adâncime, după ce l-a întors magistral pe Dusek, a trimis de la numai 11 metri peste transversală. Prefaţând golul. Un şut năpraznic de la circa 30 de metri din piruetă, expediat de Rodion Cămătaru, a fost respins cu dificultate de Reichel în corner. Din executarea loviturii de colţ de Ilie Balaci, deci dintr-o fază fixă, Negrilă (min. 82) venit şi el acolo, în careul mic, a marcat unicul gol al meciului. Şi al calificării. Trecem peste bucuria de nedescris din tribune, fiindcă „dracii roşii” s-au aruncat în atac cu toate liniile (noi ratăm însă prin Ilie Balaci min. 85 scăpat singur pe contraatac) jocul atinge dimensiuni dramatice, stadionul fierbe, fierbe, lupta e pe viaţă şi pe moarte, dar finalul incredibil ne aparţine. Accedeam în semifinalele Cupei UEFA. Peste „Central”, dacă cineva şi-ar fi propus, dacă ar fi avut curiozitatea, ar fi putut auzi răsuflarea naturală, largă a unui vulcan uşurat în fine la lava împovărătoare. Craiova intra în carnaval. O frumoasă demonstraţie de simpatie probau studenţii străini, care învăţau la Universitatea din Craiova. În câmpia Doljului răsărise iarba. Drumul marilor speranţe continua încă şi asta era minunat. Legenda frumoasă a fotbalului românesc se năştea. Am crezut atunci că ne vom reîntâlni mereu cu astfel de momente înălţătoare, şi acum după patru decenii realizez că rare au mai fost momentele de euforie de atunci retrăite. Ce s-a întâmplat în dubla întâlnire cu Benfica Lisabona, cu altă ocazie.
Declaraţii după meci
„Să-i mulţumim Craiovei prin tot ce a însemnat, în această inegalabilă zi de primăvară a fotbalului nostru, unde a ajuns pe merit prin minunaţii săi jucători, antrenori, conducători şi nu în ultimul rând… uluitoarele suflete oltene”. Cornel Dinu
„Dacă va juca în continuare cu acelaşi extraordinar angajament eu văd Craiova în finală indiferent de adversar. Chiar dacă apărarea noastră a dus tot greul în acest meci în care conform planului nostru trebuia să şi atacăm nu credeam că vom primi gol. A fost o fază la care portarul nostru trebuia să intervină”. Hans Briegel, căpitanul echipei FCK
„Universitatea Craiova a meritat victoria care a fost o victorie de echipă, a unui lot omogen. L-am remarcat pe Ilie Balaci, jucător deosebit de elegant, pe Cămătaru, un atacant deosebit de periculos şi ne-a impresionat liberoul Ştefănescu”. Rudy Kroner, antrenor FCK
„Bravo jucătorilor şi antrenorilor Universităţii, felicitări minunatului public oltean! Craiova sărbătoreşte victoria, în faţa unei redutabile formaţii vest-germane, victorie care coincide cu cel mai bun rezultat din istoria fotbalului românesc, calificarea în semifinalele unei cupe europene”. Ovidiu Ioaniţoaia
