Zboruri suspendate din cauza ceţei, pe Aeroportul din Craiova

0
367

Două curse Carpatair, care aveau punct de plecare şi sosire Aeroportul din Craiova, au fost anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Primul zbor trebuia efectuat luni seara, pe ruta Timişoara – Craiova, însă din cauza ceţei dense de pe aeroportul din Bănie acesta a fost anulat. Cum vizibilitatea s-a menţinut redusă şi în cursul dimineţii de ieri, aceeaşi soartă a avut şi cursa Craiova – Timişoara. “Din cauza ceţei persistente, aeronava care trebuia să decoleze de la Craiova spre Timişoara, cu 83 de pasageri la bord, nu a mai plecat. De acolo, pasagerii urmau să se îmbarce pentru a ajunge la diverse destinaţii din Europa. Este a doua cursă anulată, după ce luni seara o aeronavă care trebuia să aducă 103 persoane la Craiova a fost oprită de la decolare pe aeroportul din Timişoara, din cauza vizibilităţii foarte reduse de la noi. Pasagerii au ajuns la Craiova cu un transport rutier”, a declarat directorul Aeroportului din Craiova, Mircea Dumitru, care a adăugat că în condiţiile în care ceaţa va persista, alte curse ar putea fi anulate. Iar veştile nu sunt bune. Autorităţile judeţene au anunţat, ieri, că avertizarea meteorologică de ceaţă, valabilă la nivelul Doljului, se menţine şi astăzi.