Senatorii pot depune amendamente la legea votului prin corespondenţă până săptămâna viitoare

0
300

Biroul Permanent al Senatului a stabilit, ieri, ca legea votului prin corespondenţă să fie transmisă tuturor senatorilor, aceştia având posibilitatea să aducă amendamente la proiectul de lege propus de AEP până luni, la ora 10.00, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. “În şedinţa Biroului Permanent convocat în mod special pentru rezolvarea acestei chestiuni, am hotărât să trimitem proiectul de lege tuturor senatorilor şi am stabilit, până luni, la ora 10.00, termenul de depunere al amendamentelor”, a declarat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a afirmat că raportul Comisiei de Cod electoral privind legea votului prin corespondenţă ar putea să fie transmis Biroului Permanent al Senatului tot luni, astfel încât membrii BP să îl poată discuta în şedinţa programată pentru ora 13.00. Tăriceanu a mai afirmat că se doreşte respectarea angajamentului asumat de coaliţia de guvernare de a adopta în Parlament legea votului prin corespondenţă, “astfel încât votul pentru alegerile viitoare din anul 2016 să se facă în aşa manieră încât să permită tuturor românilor din străinătate să voteze neîngrădit”.

Călin Popescu Tăriceanu a reluat o parte din observaţiile făcute cu o zi înainte pe tema votului prin corespondenţă, în calitate de copreşedinte ALDE, afirmând că “modalitatea de vot prin corespondenţă este una complicată, birocratică, greoaie”. “Modalitatea de vot prin corespondenţă este una complicată, birocratică, greoaie şi sugerez, o să fac în acest sens o discuţie cu colegii din ALDE, să facem o propunere de amendare a legii pentru o procedură mai simplă, mai simplificată, în baza căreia, folosind modelul german, cetăţenii români din străinătate care vor să voteze se duc, se înregistrează la ambasadă sau la consulat, în aşa fel încât autorităţile să poată redimensiona secţiile de votare în funcţie de numărul celor care s-au înscris pentru vot şi nu au altă procedură de făcut decât să vină în ziua votului şi să îşi exercite dreptul constituţional”, a reiterat Tăriceanu.