Pachete cu alimente, de hramul Bisericii Brânduşa

0
462

Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova a îmbrăcat, ieri, haine de sărbătoare, fiind prăznuit cel de-ai doilea hram, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cu acest prilej, câteva sute de credincioşi au participat la slujba Sfintei Liturghii, săvârşită în sobor de preoţi. Tot ieri a avut loc Sfinţirea Apei, slujindu-se, de asemenea, Acatistul Sfintei Parascheva. Manifestările liturgice au debutat duminică seara când, în ajunul praznicului, a avut loc privegherea – Vecernia unită cu Litia, procesiunea cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Cuvioşi Mucenici de la Sfântul Sava şi Sfântul Gheorghe – Hozeva, din ale căror Sfinte moaşte sunt păstrate părticele în Biserica „Sfântul Nicolae” – şi Utrenia cu canoane. Ieri, în ziua praznicului Sfintei Parascheva, preoţii slujitori, alături de enoriaşi ai bisericii, au împărţit credincioşilor peste 200 de pachete cu alimente. De asemenea, credincioşii au fost miluiţi cu  untdelemn de la candela aprinsă la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.