Dolj: Jandarmii IJJ Dolj, la bâlciul din Dăbuleni

0
418

jandarmeria-300x2251Duminică, 17 septembrie a.c., între orele 10.00 – 18.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj vor asigura măsurile de ordine publică la manifestarea cultural artistică „Bâlciul de Cârstov”, ce se va desfăşura în oraşul Dăbuleni. Misiunile jandarmilor au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte. Jandarmii doljeni vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului, prin activităţi specifice şi sfătuiesc participanţii să respecte toate măsurile luate de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii de maximă siguranţă.