S-a întâmplat la Paris. Sâmbătă, la Consiliul Naţional al PS

0
121

Socialiştilor francezi nu le prea iese actul guvernării. Sincopele sunt evidente. Nemulţumirea faţă de guvernul condus de premierul Jean Marc Ayrault este resimţită la nivelul simpatizanţilor partidului, cum se întâmplă şi cu cea faţă de preşedintele ţării, Francois Hollande, ajuns la un nivel de popularitate extrem de scăzut. Sâmbătă, 13 aprilie a.c., la Paris, la Centrul congreselor, unde se ţinea Consiliul Naţional al PS, în jurul orei 11, nu mai puţin de 50 de angajaţi grevişti ai uzinei PSA Peugeot-Citroen au irupt în sală. Pentru câteva momente, tulburarea a fost generală. Mai mulţi miniştri ai guvernului se aflau în primul rând, în timp ce primul-ministru fusese scos de serviciul său de protecţie înainte de venirea manifestanţilor. Dacă guvernul a fost acuzat de „trădare”, preşedintele Francois Hollande calificase drept „inacceptabilă” închiderea uzinei Aulnay la 14 iulie 2012. Tot ce s-a putut face a fost ca liderul socialiştilor francezi, Harlem Desir, să-i dea cuvântul liderului de sindicat al PSA, Jean Pierre Mercier, acesta solicitând o mediere între conducerea Peugeot-Citroen şi sindicate. Dacă totul a fost un scenariu nu se spune. Dar, în orice caz, tonul discuţiilor s-a radicalizat, încât ministrul Economiei şi Solidarităţii Sociale, Benoit Hamon, a declarat că „furia socială este consecinţa logică a crizei şi politicii de austeritate în Europa”. Anterior iruperii manifestanţilor, premierul Jean Marc Ayrault făcuse referiri la un plan de moralizare a vieţii politice, pregătit la Matignon cu greii partidului, după „afacerea Cahuzac”. Pe frontul economic, şeful guvernului declarase cu o zi înainte, la RTL, că pledează pentru „un nou model francez”, care „să facă faţă crizei”, neomiţând să adauge că „eu nu voi fi premierul unui turn de austeritate”. Un semnal fusese dat de însuşi şeful statului în cursul intervenţiei televizate din 28 martie a.c., pe canalul France 2, unde evocase „tensiunile amicale între Franţa şi Germania, pe seama politicii generale a Europei”. Oricum, adversarul a fost desemnat: dreapta germană a Angelei Merkel. Ca şi acum un an, socialiştii francezi vorbesc de reorietarea Europei în direcţia creşterii economice. „Partidul nostru este la punctul confruntării cu conservatorii germani şi Angela Merkel”, a spus patronul PS, care vrea „construirea unui front al progresiştilor europeni”, căruia să i se alăture şi camarazii socialişti germani. „Timpul unei alte Europe a venit”, a mai spus el. Afară, muncitorii au scandat minute în şir slogane populiste: „Nici o uzină nu trebuie închisă”, „Interziceţi concedierile”, „Suntem muncitori, nu huligani. Huligani sunt patronii”. În luna iunie va avea loc convenţia socialistă privind Europa şi, după cum se arată lucrurile, într-o mare dificultate s-ar putea afla, cât de curând, şi premierul român, Victor Ponta. Care nu poate rămâne şi în graţiile lui Jean Marc Ayrault, dar şi în cele ale Angelei Merkel, la care îl vorbeşte de bine, cum suntem încredinţaţi, preşedintele Traian Băsescu. De atâta şpagat s-ar putea trezi într-o stare de disconfort, deloc recomandabilă. Economia merge prost pretutindeni în jurul nostru – şi aici îl cităm pe Adrian Năstase, care scrie pe blogul personal: „Europa se împarte în grupuri de interese (grupuri de stânga şi grupuri de dreapta). Regulile se schimbă, mentalităţile se schimbă, zonele de influenţă aşijderea. Suveranitatea statelor s-a schimbat”.