Dolj: Razii în trafic ale poliţiştilor de la Rutieră

0
333

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere, împreună cu cei de la Biroul Rutier Craiova şi toate celelalte formaţiuni de poliţie rutieră de la alte subunităţi ale IPJ Dolj au desfăşurat acţiuni preventive, pentru reducerea numărul accidentelor rutiere din judeţul nostru.
Poliţiştii au acţionat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, stabilite în urma analizei primelor trei luni din anul 2013, şi anume traversarea neregulamentară, neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversare şi viteza excesivă, neadaptată condiţiilor de trafic.
Cu ocazia acestor activităţi, poliţiştii au oprit pentru control 2651 autovehicule şi au constatat 431 de încălcări ale legii de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 47.322 lei, fiind reţinute totodată 16 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.